Ge Garanti Bank estimează o creştere a activelor cu 50% în acest an, la 1,2 miliarde euro


Ge Garanti Bank estimează o creştere a activelor în acest an cu 50%, la 1,2 miliarde euro, faţă de finalul anului trecut când însumau 830 milioane euro, au declarat pentru NewsIn reprezentanţii băncii.

La sfârşitul lunii iunie, activele băncii depăşeau valoarea de 1 miliard euro.

„În 2009 activele noastre aproape s-au dublat ajungând la 830 milioane euro, comparativ cu 450 milioane euro la sfârşitul anului 2008. (…) Încercăm să deschidem agenţii având în vedere volumul de investiţii necesar pentru acestea, spaţiile pe care le găsim disponibile corelat cu potenţialul de business al zonei respective. Anul acesta, până în prezent, am deschis trei agenţii şi avem în vedere şi alte locaţii unde lucrările de construcţie se află momentan în desfăşurare”, susţin reprezentanţii băncii.

Pentru acest an, banca şi-a propus o majorare cu 40% a volumului creditelor acordate. În 2009, Ge Garanti Bank a înregistrat o creştere cu 50% a creditelor acordate faţă de 2008, până la 540 milioane euro. „Rezultatele pe care le-am obţinut după primele şase luni sunt foarte încurajatoare, acestea indicând o creştere de 25%, până la nivelul de 675 milioane euro”, susţin reprezentanţii băncii.

Pentru următoarele luni, banca estimează o creştere uşoară a nivelului dobânzilor oferite pentru titluri de stat, de la nivelul actual de 7% până la aproximativ 7,5%.

GE Garanti Bank este o instituţie bancară autorizată de Banca Naţională a României în anul 2009, care a devenit operaţională la sfârşitul lunii mai 2010, prin transferul operaţiunilor sucursalei din România a GarantiBank International NV.

Sursa: NewsIn

Foto: http://www.dailybusiness.ro