Grupul Mechel este interesat să își consolideze investiţiile în România, spune Igor Zyuzin


Preşedintele Consiliului de Administraţie şi acţionar majoritar al Grupului Mechel, Igor Zyuzin, a susţinut, în întâlnirea de marţi cu premierul Emil Boc, intenţia companiei de consolidare a investiţiilor în România.

Potrivit unui comunicat de presă, Igor Zyuzin a declarat marţi că Grupul Mechel este interesat să își continue activitatea de aproape 10 ani de pe piața românească și are în vedere consolidarea investițiilor în România.

Premierul Emil Boc a apreciat investițiile pe care Grupul Mechel le-a făcut în România, cea mai recentă fiind la Oțelul Roșu, și a afirmat că Guvernul român va acționa în perioada următoare pentru consolidarea creșterii economice și atragerea de investiții strategice, informează Guvernul.

„Suntem interesați să dezvoltăm un mediu de afaceri prietenos în România și pentru aceasta vom menține unele măsuri precum: impozitul pe profit de 16%, neimpozitarea profitului reinvestit, concomitent cu dezvoltarea parteneriatelor public-private și continuarea absorbției fondurilor europene, cu menținerea țintei de deficit convenite cu organismele financiare internaționale”, a afirmat Boc.

La întrevedere au mai participat reprezentanți ai Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, precum și Aleksandr Ciurilin, ambasadorul Federaţiei Ruse în România, și alți reprezentanți ai Grupului Mechel.

Sursa: NewsIn