Implementarea şi managementul proiectului de înfiinţare a CE Oltenia vor costa peste 2,2 mil. lei


Valoarea contractului de implementare şi management al proiectului de înfiinţare a Complexului Energetic Oltenia este estimată la 2,2 milioane lei, fără TVA, pentru atribuirea acestuia urmând a fi organizată, în 7 februarie, o licitaţie deschisă la sediul Complexului Energetic Craiova.

Potrivit unui anunţ publicat pe e-licitaţie.ro, contractul prevede managementul întregului proiect de înfiinţare a societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A., auditul bilanţurilor întocmite în scop de fuziune de către societăţile care fac obiectul fuziunii, evaluarea societăţilor care fac obiectul fuziunii, servicii de asistenţă juridică în vederea implementării proiectului, preum şi servicii de asistenţă financiară şi fiscală necesare implementării proiectului.

Finanţarea va fi asigurată din surse proprii ale fiecărei societăţi implicate în procesul de fuziune.

Criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut, iar durata contractului va fi de două luni începând de la data atribuirii.

În cadrul şedinţelor AGEA din 5 decembrie ale Complexului Energetic Craiova, Complexului Energetic Turceni, Complexului Energetic Rovinari şi Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia a fost votată declanşarea procedurii juridice de înfiinţare a Complexului Energetic Oltenia.

Proiectul de fuziune aflat pe ordinea de zi a fost aprobat şi de către reprezentanţii acţionarilor minoritari Fondul Proprietatea, Termoelectrica SA şi ICM SA.

Guvernul a decis reorganizarea sistemului energetic prin înfiinţarea a două noi companii în sectorul de cărbune. Complexul Energetic Oltenia se înfiinţează prin fuziunea Societăţii Nationale a Lignitului Oltenia (SNLO), a Complexului Energetic Turceni, Complexul Energetic Craiova şi Complexul Energetic Rovinari. Obiectul principal de activitate a noului complex este producerea şi furnizarea energiei electrice si termice şi exploatarea minelor şi carierelor de lignit.

Complexul Energetic Hunedoara se formează prin fuziunea societăţilor Electrocentrale Deva şi Electrocentrale Paroşeni. Obiectul principal de activitate al noului complex este producerea şi furnizarea energiei electrice şi termice şi exploatarea minelor de huilă. Complexul Energetic Hunedoara va participa la licitaţia ce va fi organizată pentru achiziţionarea activelor viabile din Compania Naţională a Huilei. E vorba despre minele Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan, Unitatea de Exploatare şi Preparare a Cărbunelui, Staţia Minieră de Salvare şi partea administrativă a CNH.

Sursa: NewsIn