Flash Feed Scroll Reader

Clasificat | Economic - Financiar

În mintea angajatorilor. Cum să-ţi evidenţiezi calităţile şi abilităţile la un interviu

A- A A+
În mintea angajatorilor. Cum să-ţi evidenţiezi calităţile şi abilităţile la un interviu

O experienţă vastă şi un CV bine pus la punct  nu sunt suficiente pentru a-i dovedi angajatorului că tu eşti persoana de care are nevoie. Interviul este de cele mai multe ori pragul critic, întâlnirea cheie în care aplicantul, aflat faţă în faţă cu angajatorul, trebuie să-i capteze interesul acestuia şi să-i dovedească că dispune de competenţele necesare care îl fac candidatul ideal.

Pare un adevărat tur de fortă, un test dificil, care numai relaxat nu-l poate face să se simtă pe cel aflat în căutarea unui job. Însă, nu e aşa complicat dacă vei ţine cont de nişte principii simple, dar importante, numite şi „reguli de aur”.

Mai înainte de toate, trebuie să priveşti întocmirea CV-ului şi a scrisorii de intenţie cu maximul de seriozitate. Nu fi evaziv în exprimare şi detaliază toate sarcinile pe care le-ai îndeplinit în funcţie de cerinţele postului pentru care aplici. Şi în acest caz trebuie acordată o atenţie deosebită, pentru că dacă vei folosi enunţuri generale şi nespecifice nu vei reuşi să păcăleşti pe nimeni. Detalierea experientei, nu presupune nici pe departe, aglomerarea cu descrieri inutile, care nu au nicio relevanţă pentru jobul la care candidezi.

Angajatorul doreşte să i se furnizeze toate informaţiile care îl pot convinge că dispui de abilităţi concrete pentru locul de muncă ofertat, lucru pe care trebuie să îl ai mereu în vedere ca obiectiv de îndeplinit.

Uneori, firmele cer o experienţă de o anumită durată pentru a fi sigure de capacităţile persoanei alese pentru practicarea unei meserii. Diploma garantează un anumit nivel de studii şi de aptitudiuni, dar mai rămân o mulţime de aspecte de lămurit în cadrul interviului. Ca de pildă: ce ştie cu adevărat să facă persoana deţinătoare de diplomă, s-a speciliazat în continuare şi ce plus de performanţe are, cum s-a descurcat la precedentul loc de muncă, de cine depindea sau pe cine coordona, care îi erau sarcinile exacte, ce dificultăţi a întâmpinat şi ce rezultate a obţinut?

Răspunsul la aceste întrebări îl ajută pe cel care recrutează o persoană să alcătuiască un portret cât mai elocvent al solicitantului. Firma va încerca să identifice candidatul ca persoană sub mai multe aspecte, cu calităţile şi defectele sale, cu toate aptitudiunile şi experienţa sa de viaţă, preocupată fiind să descopere caracterul candidatului şi dacă acesta s-ar potrivi şi integra în structurile organizaţiei.

Mai mult, nu doar studiile sau experienţa profesională sunt elemente definitorii pentru angajator, ci şi activităţile extraprofesionale desfăşurate pot fi relevante şi se pot constitui ca criterii de selecţie la recrutare.

Sfat: La interviul de recrutare folosiţi cât mai multe verbe de acţiune, precum:

A REZOLVA, A CONSTRUI, A PREGĂTI, A REPARA, A ORGANIZA, A MODIFICA, A CONDUCE, A SERVI, A ÎNREGISTRA

Notă: Parte dintre informaţiile şi indicaţiile conţinute în acest articol sunt preluate din ghidurile elaborate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă

Related Posts with Thumbnails