INVITAŢIE DE PRESĂ  Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj


Spread the love

INVITAŢIE DE PRESĂ  Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj

Invitaţie – Eveniment pentru noua oportunitate de călătorie a unei noi companii aeriene, Swiss International Air Lines, care va opera zboruri spre Zurich

Eveniment  – Lansare zboruri pe noua rută Cluj-Napoca – Zurich, operate de noua companie aeriană Swiss International Air Lines

Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj, regie autonomă aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, vă invită joi, 28 martie 2024, începând cu ora 09:15 la evenimentul dedicat lansării zborurilor directe spre Zurich, operate în premieră absolută de compania aeriană Swiss International Air Lines de peAeroportul Internaţional Cluj.

Evenimentul va debuta cu întâmpinarea primei aeronave Swiss International Air Lines care va ateriza pe aeroport la ora 09:55, iar ulterior va avea loc o conferinţă de presă în Salonul VIP.

La acest eveniment vor participa Ambasadorul Confederației Elvețiene în România, E.S. Mario Baggi, Directorul Vânzări Lufthansa Group, Dl. Stephan Linhart, consuli onorifici aflați la Cluj-Napoca, oficialități județene și locale, reprezentanți ai companiei aeriene, ai Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, precum și reprezentanți ai instituțiilor din perimetru.

Astfel, începând din 28 martie 2024, compania aeriană Swiss International Air Lines va conecta orașul Cluj-Napoca cu orașul Zurich, capitala turistică a Elveţiei. Zborurile vor fi operate cu 3 frecvenţe săptămânale, în zilele de luni, joi şi duminică, iar biletele pot fi rezervate pe site-ul companiei aeriene www.swiss.com

Pentru marcarea acestui eveniment, accesul se face pe Aleea VIP din cadrul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, joi, 28 martie 2024, începând cu ora 09:15.  

                                              ***

RSVP: Vă rugăm să confirmaţi prezenţa dumneavoastră în cadrul acestui eveniment, prin email la marketing@airportcluj.ro sau telefonic la 0755 060 039, până miercuri, 27.03.2024, ora 12.00. În cadrul confirmării, vă rugăm să notaţi numele persoanei care participă, publicaţia reprezentată şi numărul de telefon.

Sursa:

 Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj

BIROU MARKETING

 Str. Traian Vuia nr. 149-151,RO-400397
 Tel:+40.264.307.500 GSM:+40.755.060.039 I Fax:+40.264.416.712
 marketing@airportcluj.ro
 www.airportcluj.ro