Invitație participare consultare – Evaluarea resurselor REACT-EU în România


Spread the love

Invitație participare consultare – Evaluarea resurselor REACT-EU în România

Evaluarea resurselor REACT-EU în România, este derulată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), prin Unitatea Centrală de Evaluare.

Evaluarea are ca obiect axele prioritare aferente programelor operaționale ce includ resurse REACT-EU, printre care Programul Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020, Axa Prioritară (AP) 4 – „Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale și asupra pregătirii unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei”. În evaluare a fost adăugată și Axa Prioritară 3 – „Sprijinirea IMM-urilor ca reacție la pandemia COVID-19”, chiar dacă aceastăaxă este finanțată din FEDR și nu din resurse REACT-EU. Astfel, evaluarea va evidenția comparabilitatea a două intervenții similare din surse de finanțare diferite, prin mecanismele aceluiași program.

Evaluarea face parte din proiectul „Servicii de evaluare a resurselor REACT-EU în România”, contract nr. 143531/29.08.2023, fiind realizată de asocierea SC Civitta Strategy & Consulting S.A. (lider asociere) și SC Lideea Development Actions SRL, beneficiar fiind MIPE. O scrisoare de sprijin emisă de MIPE se regăsește atașată.

Puteți să contribuiți la procesul de consultare din cadrul evaluării Resurselor REACT-EU în România cu opinii și idei care pot îmbunătăți implementarea și impactul viitoarelor intervenții dedicate IMM-urilor.

Contribuția dvs. constă în participarea la o discuție online, de aproximativ 45 de minute, având la bază următoarele teme de discuție:

  • Eficacitatea și impactul intervențiilor POC, AP 3 și 4.
  • Măsura în care sprijinul acordat a fost potrivit pentru nevoile de redresare a IMM-urilor ca urmare a crizei COVID 19.
  • Ce a funcționat bine și ar trebui multiplicat și ce ar fi putut fi făcut altfel.

Discuția va avea loc în data de 21.11.2023, la ora 14.00, pe platforma online Zoom, datele de conectare fiind regăsite mai jos:

Join Zoom Meeting: https://us06web.zoom.us/j/88257379958?pwd=6AtgQRoJMGyZm2nA9a2oabheGGtWfa.1

Meeting ID: 882 5737 9958

Passcode: 069672

Vă rugăm să comunicați disponibilitatea de a participa la acest eveniment online. Pentru orice clarificare, va rugăm să o contactați – persoana de contact: Alexandra Sălcudean, E-mail: office@lideea.eu

LIDEEA Development Actions S.R.L.

Web: www.lideea.eu

Sursa: LIDEEA Development Actions S.R.L.