Invitatie participare eveniment – Codul Român al Sustenabilității


Spread the love

Invitatie participare eveniment – Codul Român al Sustenabilității

Conform directivei (UE) 2022/2464 (CSRD), publicată la sfârșitul anului 2022, începând cu anul financiar 2024, companiile cu peste 500 de salariați vor avea obligativitatea de a raporta aspectele de mediu, sociale și de personal, respectarea drepturilor omului, combaterea corupției și a dării de mită, iar din 2025, companiile cu peste 250 de salariați vor avea aceeași obligativitate.

Sunt companiile pregătite?

Pentru a veni în sprijinul acestor companii Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă a creat Codul Român al Sustenabilităţii. Prin prezenta vă adresăm invitația de a participa la unul dintre evenimentele regionale organizate în Oradea, Suceava şi Braşov, care au ca scop prezentarea Codului Român al Sustenabilității pentru raportarea aspectelor privitoare la dezvoltarea durabilă.

În vederea asigurării unui loc în cadrul unuia dintre cele 3 evenimente organizate, vă rugăm să confirmați prezența dvs., cu specificarea orașului în care doriți să participați, prin completarea formularului disponibil la adresa https://forms.gle/v31Gti2GWFno91e87.

Gabriela CIULACU BIŢAN

Consilier superior

Telefon +40 21 314 34 00  /  int.1462

E-mail: gabriela.ciulacu@gov.ro

Web: www.dezvoltaredurabila.gov.ro

Web: www.romania-durabila.gov.ro

Sursa: