MDRT a încheiat 1.231 de contracte de 3,336 miliarde euro, prin Programul Operaţional Regional


Spread the love

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a încheiat 1.231 contracte în valoare totală de aproximativ 3,336 miliarde euro, până la 1 aprilie, ceea ce reprezintă 58,06% din fondurile europene alocate prin Programul Operaţional Regional (POR) pentru perioada 2007-2013.

Fondurile alocate prin POR sunt de 4,31 miliarde euro.

„În ceea ce priveşte plăţile efectuate către beneficiari (prefinanţări şi rambursări), valoarea totală a acestora este de 704,54 milioane euro, ceea ce reprezintă 18,85% din sumele alocate de UE pentru perioada 2007-2013 prin POR. Astfel, AMPOR din cadrul MDRT este prima Autoritate de Management din România din punctul de vedere al ratei de contractare şi al plăţilor efectuate”, se arată într-un comunicat emis luni de MDRT.

Altfel, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, se va întâlni marţi, la Bruxelles, cu vicepreşedintele Comisiei Europene, comisar european pentru industrie şi antreprenoriat, Antonio Tajani, precum şi cu Johannes Hahn (comisiar european pentru politică regională).

Totodată, secretarul de stat din MDRT, Răzvan Murgeanu, va susţine marţi o prezentare în faţa Comisiei REGI din Parlamentul European privind stadiul implementării Programului Operaţional Regional (POR) în România. Întâlnirile se înscriu în seria de acţiuni iniţiate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în vederea întăririi dialogului cu Comisia Europeană.

Programul Operaţional Regional din România este finanţat prin unul dintre Fondurile Structurale ale Uniunii Europene – Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Acesta sprijină regiunile UE care au un PIB pe cap de locuitor sub 75% din media europeană.

Bugetul total alocat POR este de aproximativ 4,3 miliarde euro în primii şapte ani după aderare (2007-2013). Finanţarea UE reprezintă aproximativ 84% din bugetul POR. Restul provine din fonduri naţionale, cofinanţare publică (14%) şi cofinanţare privată (2%). Distribuţia fondurilor se realizează pe axele prioritare ale Programului Operaţional Regional. Fiecare axă prioritară are alocat un anumit buget şi cuprinde un număr de domenii cheie de intervenţie care urmăresc realizarea unor obiective de dezvoltare.

Solicitanţii de fonduri pot fi autorităţile administraţiei publice (primării, consilii locale, consilii judeţene), instituţiile publice, cum ar fi cele de sănătate, instituţiile academice, serviciile de intervenţie în situaţii de urgenţă, organizaţiile neguvernamentale (ONG-uri), dar şi companiile private, în special IMM-urile (întreprinderile mici si mijlocii) şi microîntreprinderile.

Axa prioritară 1 priveşte sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere (are 30% din bugetul alocat POR), Axa 2 este pentru îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport (are 20,35% din bugetul alocat POR), Axa 3 se referă la îmbunătăţirea infrastructurii sociale (are alocat 15% din bugetul POR), în timp ce Axa prioritară 4 sprijină dezvoltarea mediului de afaceri regional şi local (17% din bugetul alocat POR), iar Axa prioritară 5 este dedicată dezvoltării durabile şi promovării turismului (15% din bugetul alocat POR).

Sursa: NewsIn