MFP a aprobat 14 scheme de ajutor de stat în anul 2011


Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat că, în cursul acestui an, a semnat 14 acorduri prin care companii româneşti şi străine au beneficiat de ajutoare de stat, cifră care marchează o creştere apreciabilă faţă de anii precedenţi.

Cele 14 companii beneficiază de ajutor de stat datorită faptului că investiţiile lor creează locuri de muncă şi aduc încasări la bugetul de stat. „Chiar astăzi am semnat un acord de finanţare. Sunt companii de nivel mijlociu, dar care contează foarte mult în crearea de locuri de muncă, în a plăti impozite la bugetul statului. Anul acesta am ajuns la 14, comparativ cu 2010 şi 2009, unde am avut şase acorduri”, a declarat ministrul de Finanţe.

În altă ordine de idei, Ialomiţianu a precizat că nu se pune în discuţie schimbarea ţintei de deficit bugetar pe anul 2012, de 3% pe ESA. „Au fost discuţii de la opoziţie legate de majorarea deficitului pe 2012. Vă spun foarte clar: noi planificăm bugetul în ţinta de 3%. Avem o obligaţie faţă de Comisia Europeană datorită faptului că în 2008 am intrat în procedură de deficit excesiv”, a subliniat Ialomiţianu.

Acesta consideră că ţinta ar putea fi atinsă, în condiţiile în care reformele din companiile de stat vor produce rezultate, adică acestea nu vor mai produce pierderi sau chiar vor aduce profit. Întrebat dacă reformele ar putea conduce la concedieri, Ialomiţianu a afirmat că, ab initio, programele de restructurare nu conţin disponibilizări. „Nu ne-am propus să facem reduceri în companiile de stat, ci ca ele să lucreze pe profit. Dacă în urma implementării programelor de restructurare rezultă şi reducere de personal, asta va fi decizia. Dar prin programele de restructurare nu ne-am propus să dăm oameni afară”, a mai spus ministrul de Finanţe.

Sursa: NewsIn