Misiune economică în Tunisia-Forumul de afaceri româno-tunisian


Misiune economică în Tunisia-Forumul de afaceri româno-tunisian

Camera de Comert si Industrie a României (CCIR), în parteneriat cu Ambasada României în Republica Tunisiană, organizează în perioada 18-21 aprilie 2018Misiunea economică în Tunisia, acţiune care va include participarea la un Forum de afaceri româno-tunisian dedicat deschiderii unor noi oportunităţi de afaceri şi dezvoltării relaţiilor economice şi comerciale dintre companiile din România şi Tunisia. Misiunea economică va avea loc în contextul vizitei în R. Tunisia a domnului Teodor Meleșcanu, ministrul afacerilor externe al României, care va participa la reuniunea Comisiei mixte interguvernamentale România-Tunisia.

Forumul de afaceri România-Tunisia, organizat cu sprijinul Asociației Tunisiano – Române pentru Dezvoltarea Comerțului și Industriei (L’association tuniso-roumaine pour le développement du commerce et l’industrie), se va desfășura în data de 19 aprilie 2018 la Hotel Sheraton – 5 stele din Tunis și va cuprinde o sesiune plenară a discursurilor oficialităților prezente și în partea a doua discuții B2B. Menționăm faptul că reprezentanții companiilor românești se pot deplasa pe cont propriu în Tunis, iar participarea la Forumul de afaceri România-Tunisia va fi posibilă prin înscrierea realizată de CCIR, fară alte costuri adiacente.

Descărcați aici:   Companii tunisiene  lista companiilor tunisiene care și-au anunțat intenția de participare la Forumul de afaceri româno-tunisian

Pentru mai multe detalii persoana de contact din cadrul Camerei de Comert si Industrie a României este doamna Oana Alexe, tel: +40 374 474 sau e-mail: oana.alexe@ccir.ro.

Sursa:

Camera de Comert si Industrie a României

Biroul Comunicare cu Membri
Direcţia Relaţii Interne
Departamentul Relaţii Interne

CCIR Business Center, B-dul Octavian Goga nr. 2,
sector 3, Bucureşti, România
Tel.: 021 319 01 59
Fax: 021 319 01 56
www.ccir.rowww.snia.rowww.tnf.ro
www.ccir.ro