Piaţa românească de asigurări va avea o creştere de cel mult 5% în 2011, estimează Asirom


Piaţa românească de asigurări ar putea înregistra în acest an o creştere de cel mult 5% faţă de 2010, în condiţiile în care segmentul de asigurări generale ar recupera din scăderea înregistrată anul trecut, a declarat marţi vicepreşedintele directoratului Asirom, Mariana Diaconescu.

„Estimăm o creştere a pieţei româneşti de asigurări de cel mult 5% în acest an. Probabil că asigurările de viaţă vor avea un ritm relativ stabil, în timp ce asigurările generale s-ar putea să recupereze din scăderea din 2010, însă nu în totalitate, pentru că piaţa a scăzut mai mult decât creşterea estimată pentru acest an”, a menţionat Mariana Diaconescu.

Potrivit acesteia, creşterea subscrierilor propusă de Asirom pentru acest an „este peste creşterea pieţei, pentru a recupera cota de piaţă pierdută în anii precedenţi”.

Piaţa asigurărilor din România a scăzut anul trecut cu 5,7%, la 8,364 miliarde lei. Astfel, piaţa de asigurări generale a scăzut în 2010 cu 7,5%, la 6,69 miliarde lei faţă de 2009, în timp ce piaţa de asigurări de viaţă a sporit cu 2,32%, la 1,66 miliarde lei.

Sursa: NewsIn