Profitul EBITDA al Enel în România a crescut cu 35% în 2010, la 208,8 milioane euro


Profitul EBITDA obţinut anul trecut de Enel în România a crescut cu 35%, la 208,8 milioane euro, în timp ce veniturile s-au majorat cu 14,2%, la 970,7 milioane euro, au anunţat marţi reprezentanţii Grupului Enel, în cadrul unei conferinţe de presă la Londra.

Astfel, profitul EBITDA (înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare) al Enel în România s-a cifrat la 208,8 milioane euro, în timp ce profitul EBIT (înainte de deducerea dobânzilor şi impozitelor) a fost de 86 milioane euro.

Totodată, Grupul Enel a avut anul trecut un profit net în scădere cu 21,4%, de 4,39 miliarde euro (faţă de 5,58 miliarde euro în 2009) şi venituri totale de 73,377 miliarde euro, mai mari cu 14% faţă de cele din 2009, de 64,36 miliarde euro, potrivit raportului publicat marţi de Enel.

De asemenea, directorul general al grupului, Fulvio Conti, a declarat marţi, la Londra, că Enel va construi în România parcuri eoliene cu o capacitate instalată de 400 MW, proiect în care va investi 500 milioane euro până în 2015. În prezent, grupul italian operează în România proiecte de producţie electricitate din surse eoliene de 64 MW.

În plus, Enel şi-a planificat investiţii de 800 milioane euro în România, în perioada 2011-2015, în sectorul de distribuţie energie electrică. În total, Enel intenţionează să investească în această perioadă 31 miliarde euro la nivel global.

Enel este cea mai mare companie italiană în domeniul energiei electrice şi cea de-a doua companie europeană de utilităţi, în funcţie de capacitatea instalată. Este un jucător integrat, activ în sectorul energiei electrice şi al gazelor naturale. Enel este prezentă în 40 de ţări din întreaga lume, având o capacitate de producţie de 95.000 MW şi vinde energie electrică şi gaze naturale către peste 61 milioane de clienţi.

În România, Enel este cel mai important investitor privat din sectorul energiei electrice, având circa 2,6 milioane clienţi, 93.000 km de reţea şi aproximativ 5.000 angajaţi. Enel vinde energie electrică prin Enel Energie şi Enel Energie Muntenia. Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Distribuţie Muntenia sunt companiile care se ocupă de gestionarea şi modernizarea reţelei de energie electrică în aceste trei regiuni. Enel operează şi în sectorul energiei regenerabile din România prin Enel Green Power.

Sursa: NewsIn