Proiectul de Lege privind taxa pentru emisiile poluante a fost adoptat de Senat


Spread the love

Senatul a adoptat luni, cu 57 de voturi „pentru”, 51 „împotrivă” şi patru abţineri, proiectul de Lege al Guvernului privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prin care impozitul este redus cu până la 25%.

Acest proiect prevede o reducere a taxei de poluare cu până la 25%, dând posibilitatea ca, în cazul în care taxa de poluare plătită de la 1 iulie 2008 este mai mare decât cea rezultată din aplicarea acestei legi, contribuabilii să poată solicita restituirea sumelor reprezentând diferenţa de taxă plătită, potrivit Ministerului Mediului.

Potrivit proiectului de lege, care are la bază principiul „poluatorul plăteşte”, taxa de poluare va fi plătită, o singură dată, atât pentru autovehiculele noi sau second-hand care sunt înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent dacă autovehiculul este produs în ţară sau străinătate, cât şi pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007 pentru care nu a fost plătită o astfel de taxă.

Pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007, taxa de poluare va fi achitată la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor, în cazul înstrăinării acestora, după ce intră în vigoare această lege.

Modalitatea de calcul a taxei este unitară pentru toate situaţiile în care aceasta se achită. Aceasta se calculează pe baza unor criterii obiective (tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de CO2 şi norma de poluare), luând în considerare şi deprecierea autoturismului.

Acest proiect de lege soluţionează şi discriminarea indirectă menţionată în hotărârile Curţii Europene de Justiţie, în cele două cauze care au avut ca obiect interpretarea Art. 110 din Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene. În aceste hotărâri, este precizat că regimul de impozitare prevăzut prin OUG nr. 50/2008 nu instituie o discriminare directă, dar poate genera o discriminare indirectă din cauza efectelor sale, descurajând importurile de autovehicule.

Taxa de poluare constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu din care sunt finanţate mai multe programe de mediu: Programul Rabla; Programul Casa Verde; Programul de împădurire a terenurilor degradate, reconstrucţia ecologică şi gospodărirea durabilă a pădurilor; Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi; Programul de reducere a impactului asupra atmosferei, apei şi solului, inclusiv monitorizarea calităţii aerului; Programul pentru creşterea producţiei de energie din surse regenerabile; Programul vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare; Programul de realizare a pistelor pentru biciclişti.

Senatul este prima Cameră sesizată.

Sursa: NewsIn