RICAP – Programul de Asistență pentru Comercializarea Inovării


RICAP e un program ce își propune să conecteze antreprenorii cu tehnologii inovative la o rețea globală de posibili parteneri și investitori. Susține antreprenorii și cercetătorii care vor să valorifice potențialul de business al tehnologiilor lor inovative, oferind training și mentorat cu experți din SUA și din România, acces la expertiză globală pentru testarea și validarea potențialului comercial al tehnologiei, precum și ocazia de a dezvolta parteneriate strategice și de a obține acces la capital.

Inovatorii interesați vor putea să aplice la program în perioada 1 octombrie – 15 noiembrie 2013.
Programul de Asistență în Comercializarea Inovării din România (RICAP) este rezultatul unui parteneriat între Centrul Român pentru Inovație în Dezvoltare Locală și Larta Insitute, din Los Angeles, USA. Programul este finanțat de Romanian-American Foundation și implementat cu sprijinul GEA Strategy & Consulting.

Programul este construit pe modelul dezvoltat de Larta Institute și implementat cu succes de 20 de ani în 17 țări, susținând aproximati 3.500 de inovatori să își atingă obiectivele de comercializare.