Flash Feed Scroll Reader

Clasificat | Economic - Financiar

România ocupă penultimul loc în UE după indicele încrederii în economie din august

A- A A+
România ocupă penultimul loc în UE după indicele încrederii în economie din august

România a câştigat în august 1,4 puncte la indicele încrederii în economie, calculat de Comisia Europeană, însă, cu toate acestea, se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană după acest indice, fiind urmată doar de Grecia, informează The Money Channel.

Calificativul României, situat la 76,4 de puncte, este foarte departe de media europeană, de aproape 103 puncte.

Îmbunătăţirea uşoară a încrederii în economia României a fost generată de sectoarele consumatorilor, comerţului cu amănuntul şi construcţiilor. Pe de altă parte, perspectivele în industrie au rămas neschimbate în august faţă de iulie, în timp ce în servicii, aşteptările s-au înăsprit uşor.

La nivel european, indicele încrederii a ajuns în august la cel mai bun nivel din ultimii trei ani. Ţările cu cel mai ridicat indicator sunt Suedia şi Germania, cu peste 110 puncte.

Sursa: NewsIn

Foto: http://www.clubafaceri.ro

Related Posts with Thumbnails