Scutiţi de impozitul pe 10 ani, cei care au cumpărat o locuinţă prin Programul Prima Casă


Spread the love

Persoanele care au achiziţionat un imobil prin Programul Prima Casă ar putea să nu mai plătească timp de 10 ani impozitul pe clădiri, întrucât Senatul a adoptat tacit o propunere legislativă care prevede această facilitate. Iniţiativa nu a fost dezbătută în Plen , însă pentru a se aplica trebuie adoptată şi de Camera Deputaţilor. Astfel, măsura ar urma să modifice Legea 571/2005 privind Codul Fiscal.

Asemenea beneficii fiscale au fost introduse şi în legislaţia  Franţei, Belgiei şi Marii Britanii pentru cei care cumpără o primă locuinţă, argumentează inţiatorii. Totoodată, aceştia susţin că pe termen mediu şi lung impactul  asupra bugetelor locale se va face resimţit pozitiv dacă propunerea va fi aplicată.