Şeful celui mai mare fond de obligaţiuni: Portugalia, următoarea Grecie


Mohamed El-Erian, directorul general al PIMCO, cel mai mare fond de obligaţiuni din lume, anticipează că Portugalia va fi următoarea ţară din zona euro, care va intra într-o criză severă. Astfel va deveni „următoarea Grecie” până la sfârşitul acestui an, potrivit unui interviu prezentat de Der Spiegel.

Întrebat dacă crede că Portugalia va deveni următoarea Grecie până la sfârşitul acestui an, El-Erian a spus „Da, din păcate asta se va întampla”, informează www. mediafax.ro.

Economia Portugaliei se va contracta cu 3,3% în acest an, potrivit estimărilor oficiale, cea mai abruptă scădere din anii ’70.

Pacific Investment Management Co. (PIMCO) este cel mai mare fond de obligaţiuni din lume, cu active în administrare de 1,360 miliarde de dolari, fiind o divizie a grupului german de asigurări Allianz, însă funcţionează în mare parte autonom.