Seminar economic la Montreal


Seminar economic la Montreal

în urma demersurilor efectuate de către Consulatul General al României la Montréal, Biroul de Promovare Comercial Economică vizând organizarea unui seminar economic, a fost identificată posibilitatea materializării proiectului respectiv în data de 13 martie 2019, cu participarea unor potențiali importatori și investitori canadieni.

În cadrul seminarului economic de la Montréal, Biroul de Promovare Comercial Economică are în vedere promovarea ofertei românești de export și atragerea de investiții canadiene în România.

În perioada ianuarie – noiembrie 2018, valoarea exporturilor românești în Canada a fost de 192,73 milioane USD, iar structura acestor exporturi au constat, în principal, în: metale comune și articole din metale comune (97,40 milioane USD), mașini și aparate electrice (35,58 milioane USD), materiale plastice (15,33 milioane USD), materiale textile (13,50 milioane USD), mobilă (6,46 milioane USD), produse farmaceutice (4,88 milioane USD) și produse alimentare (2,48 milioane USD).

Cerințele pieței canadiene includ produse din domenii precum industria aeronautică, construcții și reparații navale, confecții textile, încălțăminte, mobilă modernă sau design din lemn masiv, produse siderurgice, produse din cauciuc, articole din sticlă și ceramică, produse farmaceutice, mașini și dispozitive mecanice, instalații și piese de schimb pentru industria petrolieră, produse IT și produse alimentare.

Valoarea investițiilor celor 2.005 societăți mixte româno-canadiene înregistrate în România a fost de 145,18 milioane USD la 31.12.2018, plasând Canada pe locul 29 (imediat după Liban, dar înaintea Finlandei și Ucrainei).

În legătură cu structura și orientarea teritorială a investițiilor canadiene în România, majoritatea societăților mixte activează în domeniile: industria electronică, industria ușoară, construcții auto și piese de schimb, sectorul agro-alimentar, transporturi, construcții, confecții metalice, turism, fiind situate, în principal, în municipiul București, județele Bihor, Dolj, Bistrița-Năsăud, Brașov, Arad, Harghita, Alba, Cluj, Prahova, Sălaj și Iași.

Seminarul economic de la Montréal poate constitui o bună oportunitate de impulsionare a schimburilor comerciale bilaterale româno-canadiene, prin inițierea și dezvoltarea unor colaborări între firmele românești și cele canadiene, urmărind, îndeosebi, promovarea de produse

Sursa:

Consulatul General al României la Montreal

1010, Rue Sherbrooke Ouest, Suite 1800,

Montreal, Quebec, H3A 2R7