Soluţia pentru Europa în criză: uniunea monetară devine politică. Tot mai multe şanse ca Grecia să iasă din UE


Spread the love

Viitorul şi liniile spre care ar trebui să se îndrepte UE sunt o preocupare majoră pentru liderii europeni care pun în discuţie posibilitatea ca uniunea monetară să se extindă într-una politică. De altfel, aceast subiect trimite şi la ideea unei uniuni bancare, ceea ce ar putea deveni un proiect pe termen lung

De curând, cancelarul german Angela Merkel a subliniat că „lumea (vrea) să ştie” care este viitorul politic comun luat în considerare de europeni pe termen mediu şi a declarat că va aborda această temă cu preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, aflat în vizita la Berlin, transmite AFP.

Lumea vrea să ştie cum ne imaginăm uniunea politică (ce vine) odată cu uniunea monetară„, a spus cancelarul la începutul reuniunii sale cu Barosso, citat de www.inconto.ro.

Astfel, crearea acestei uniuni ar putea fi una dintre pricipalele aspecte dezbătute în cadrul unui summit european foarte asteptat la Bruxelles în 28 şi 29 iunie.

Barroso a insistat de asemenea asupra necesităţii de a acorda răspunsuri crizei pe termen scurt cât şi pe termen mai lung.

„Lucrurile trebuie să mearga mai repede, trebuie să mergem mai departe”, a adăugat acesta.

Pentru Merkel unul dintre punctele ce necesită clarificare pe termen mediu va fi problema supravegherii instituţiilor bancare şi „în ce măsura vom plasa băncile de o importantă sistemică europeană sub un control specific”.

UE încearcă să-şi păstreze stabilitatea, mai cu semă că şansele ca Grecia să iasă din zona euro se înmulţesc. Agenţia de rating financiar Standard and Poor’s consideră că există o posibilitate din trei ca Grecia să părăsească UE. Preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, a avertizat liderii europeni să fie pregătiţi de recapitalizarea băncilor în eventualitatea ieşirii Greciei şi să asigure finanţarea Spaniei, pentru ca economia ţării să nu se pregătească.