Studiu Open Europe: Spania ar avea nevoie de un ajutor financiar de 650 miliarde de euro


Un program de ajutor financiar pentru Spania similar celor acordate Greciei, Irlandei şi Portugaliei ar fi imposibil economic şi politic, iar costurile ar ajunge până la 650 de miliarde de euro, avertizează un studiu al centrului Open Europe.

Spania are un necesar de finanţare de 542 miliarde de euro până la mijlocul anului 2015, la care se adaugă până la 100 de miliarde de euro pentru sectorul bancar. Regiunile spaniole ar putea avea nevoie de încă 20 de miliarde de euro, potrivit raportului, citat de cotidianul The Telegraph.

„Regiunile nu au un impact financiar puternic asupra Spaniei, dar cererile lor arată cât de dificil politic va fi controlul cheltuielilor. Actualul plan de susţinere a băncilor este insuficient, în timp ce un program financiar total, de 650 miliarde de euro, este imposibil”, a declarat Raoul Ruparel, şeful diviziei de cercetare la Open Europe, potrivit Mediafax.