Subiectele zilei – 20 mai 2011


150 de investitori chemaţi pentru hidrocentrala Tarniţa

Consorţiul care derulează proiectul de 1,5 miliarde de euro din judeţul Cluj a fost contactat de 10 potenţiali finanţatori, majoritatea din Uniunea Europeană. Toate cele patru grupuri energetice ale centralei Tarniţa-Lăpuşteşti vor fi funcţionale în 2019, iar investiţia se va întinde pe 40 de hectare. Lucrările vor dura între 5 şi 8 ani. Compania de stat Hidroelectrica va deţine 51% din noua societate, iar investorii privaţi atraşi, 49%.Procesul de atragere a investitorilor va fi lansat în iunie, imediat după obţinerea aprobării şi publicării în Monitorul Oficial a Hotărârii de guvern privind strategia de atragere a investitorilor, scrie Ziua de Cluj

Suspendările de firme au scăzut cu 75% într-un an

O diminuare cu 75% a societăţilor cu activitatea suspendată, o scădere la jumătate a dizolvărilor şi cu 10% a radierilor voluntare – aşa arată mediul de afaceri în acest an, în Cluj, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Conform Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, numărul companiilor cu activitatea suspendată a scăzut în Cluj de la 1.284 în primele patru luni ale anului trecut la 328 în aceeaşi perioadă a acestui an, scrie Ziua de Cluj

300 de camere “aruncate” pe piaţa hotelieră clujeană

Deschiderea a două noi unităţi turistice va aduce redistribuirea clienţilor, dar va atrage o serie de evenimente din care vor profita şi jucătorii activi. Până la finalul verii, şantierele Akantus (4*) – Calea Turzii şi Grand Hotel Italia (5*) – Bună Ziua ar trebui să fie finalizate, conform proprietarilor. Rezultatul: 300 de camere noi pe o piaţă dependentă de turismul de business şi afectată de criza financiară, dar şi săli de conferinţe de 1.500 de locuri.Impactul pentru hotelurile existente va depinde de poziţionarea pe piaţă a noilor jucători şi de preţurile aplicate. „În primele câteva luni, mare parte din cota de clienţi se va duce din curiozitate la noile unităţi, apoi se vor redistribui la fiecare dintre hotelurile existente, scrie Ziua de Cluj

Preşedintele Traian Băsescu: Văd posibilă o creştere economică de peste 2%

Preşedintele Băsescu alături de reprezentanţi ai BNR, Asociaţiei Române a Băncilor, Ministerului Finanţelor, consultanţi fiscali şi oameni de afacerii au dezbătut ieri la conferinţa ZF „Am ieşit din recesiune. Care-i planul pentru viitor?Când va simţi România din nou gustul creşterii?” perspectivele revenirii economiei”Sunt mai optimist decât prognozele în legătură cu creşterea economică în acest an. Văd posibilă chiar depăşirea nivelului de 2%. Rămâne de văzut cum va evolua economia. Obiectivele oficiale legate de creşterea economică rămân 1,5% pentru 2011 şi 3,5-4% pentru 2012. Guvernul a reuşit să scoată ţara din recesiune, scrie ZF

Fiecare cetăţean va avea şi o identitate virtuală

Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Valerian Vreme, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că la MCSI se află în fază de concepţie proiectul managementului identităţii, prin care fiecare cetăţean cu carte de identitate din România să deţină şi o identitate virtuală. „În fază de proiectare, şi foarte important pentru alfabetizarea României, este proiectul managementului identităţii. Sunt astăzi şi cu dl ministru al Administraţiei şi Internelor, şi spun asta pentru că în privinţa managementului identităţii vom avea împreună un foarte greu cuvânt de spus, scrie EVZ

Recomandările „profetului crizei”, Nouriel Roubini, pentru Guvernul României

„Trebuie să continuaţi reformele structurale, aveţi nevoie de măsuri de austeritate. Măriţi productivitatea şi faceţi reforme orientate către piaţă”. Acestea au fost recomandările pe care profetul crizei, Nouriel Roubini, le-a făcut autorităţilor române anul trecut, în cadrul primei sale vizite în România. El va fi prezent pentru a doua oară la Bucureşti, în perioada 24-26 mai, la Forumul financiar organizat de Forum Invest. La cea de-a opta ediţie a Forumului financiar, cel mai prestigios eveniment de finanţe din sud-estul Europei, vor participa peste 400 de delegaţi, înalţi oficiali din peste 15 ţări europene, dar şi din Asia şi Statele Unite ale Americii, bancheri şi lideri de companii, scrie EVZ