Subiectele zilei – 23 mai 2011


Investiţii de 13 milioane de euro în primul parc industrial al Clujului

Cinci companii au în derulare proiecte care vor genera 600 de locuri de muncă, deşi aici nu au ajuns investitori-vedetă străini de talia celor din Tetarom II sau III. Criza nu a ocolit parcul de la Tăietura Turcului: şase companii au renunţat la investiţii şi terenuri, iar alte parcele sunt şi acum „blocate” fiindcă ocupanţii lor au abandonat planurile, cel puţin temporar.Clujenii de la EnergoBit, deja cu sediul în parcul industrial, au în curs de finalizare faza a doua a investiţiilor. Lucrările la noua hală de producţie de echipamente electrice sunt în stadiu avansat, iar în aceste luni se pregăteşte şi a treia fază a extinderii, scrie Ziua de Cluj

Interes din Austria pentru megaproiectul de la salină

O companie austriacă este interesată de programul de 190 de milioane de euro. Între timp, au căzut două componente: parcul zoologic şi cel fotovoltaic. O firmă austriacă de construcţii s-ar putea implica în edificarea proiectului turistic gigantic ce va fi ridicat în jurul Salinei Turda, potrivit informaţiilor Ziua de Cluj. Grupul de investitori arabi interesaţi iniţial de această investiţie s-a speriat de terenurile contaminate din zonă.Primarul municipiului Turda, Tudor Ştefănie, va avea săptămâna viitoare a doua rundă de întâlniri cu o companie de construcţii din Austria, scrie Ziua de Cluj

Oamenii de pe bursă: Statul să lupte pentru listarea Romtelecom

Listarea titlurilor deţinute de statul român la Romtelecom, o afacere care ar putea aduce un miliard de euro pe Bursa de la Bucureşti, este blocată de prevederile din contractul de privatizare prin care grupul elen OTE a devenit în 2003 acţionarul majoritar al celui mai mare operator de telefonie fixă, spune Marius Fecioru, secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI).”Nu am ieşit direct pe bursă din cauza unei prevederi din contractul de privatizare semnat în 2003 de guvernul Adrian Năstase”, declară Fecioru, care precizează că fără un răspuns de la Atena procesul de vânzare e îngheţat, scrie ZF

Bancherii îşi învaţă clienţii să ia credite în lei scumpind valuta

Dobânzile la creditele de consum în lei ajung să fie cu până la două puncte procentuale mai mici decât cele la finanţări similare în euro, ceea ce înseamnă o economie lunară de câţiva zeci de lei la un credit de 5.000 de euro (20.000 de lei).Mai multe bănci au mers chiar la extrem şi vând creditele fără garanţii exclusiv în lei.”Băncile au înţeles că riscul valutar este important şi mai bine includ acest cost în marja de risc decât să lase decizia la latitudinea clientului”, comentează analistul financiar Aurelian Dochia.Ofertele arată acum radical diferit faţă de anii de boom, când bancherii tentau clienţii cu credite foarte ieftine în valută, inclusiv pentru sumele mici, scrie ZF

Francizele au ieşit din criză înaintea economiei

Investitorii români şi-au recăpătat apetitul pentru business-urile „la cheie”: numărul acestora a crescut cu aproape o cincime, în acest an. După ce criza a tăiat avântul investitorilor care ar fi vrut să aducă în ţară o afacere în franciză, ba chiar i-a determinat pe alţii să reducă dimensiunile reţelelor sau să plece definitiv, anul 2010 a adus un suflu nou francizelor de pe piaţa locală. De la o valoare totală de 900 de milioane de euro în 2009, piaţa a crescut uşor în 2010, iar numărul francizelor care operează în România s-a majorat şi el, la 385, de la circa 330 în 2010, scrie revista „Capital”.Cifra de afaceri totală este însă departe de valoarea anului 2008, când, conform CHR Consulting, piaţa francizelor era de 1,5 miliarde euro. Îmbucurător este însă faptul că ponderea francizelor autohtone în totalul pieţei a crescut, scrie EVZ

Ultima noutate fiscală: PFA-urile pot face angajări

Persoanele Fizice Autorizate (PFA) pot avea angajaţi pentru desfăşurarea activităţii, potrivit unei Ordonanţe de urgenţă adoptată de Guvernul României şi publicată în Monitorul Oficial. „PFA îşi poate desfăşura activitatea conform prevederilor art. 4 lit. a) sau poate angaja, în calitate de angajator, terţe persoane cu contract individual de muncă, încheiat în condiţiile legii”, se arată în Ordonanţa de urgenţă care modifică şi completează articolul 17 din Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, scrie EVZ