Etichetă: banci

  • 15 coloşi bancari au fost retrogradaţi de una din cele mai importante agenţii de rating

    Moody’s a retrogradat ratingurile a 15 dintre cele mai mari bănci ale lumii, inclusiv Goldman Sachs, Morgan Stanley, UBS, Credit Suisse şi HSBC, din cauza riscurilor generate de volatilitatea pieţelor de capital, însă instituţiile de credit şi investitorii s-au grăbit să desconsidere mişcarea. Agenţia de rating a anunţat decizia joi noaptea, 21 iunie, după închiderea…

  • Liber la credite pentru restanţierii binevoitori. Propunerea care ar putea schimba sistemul bancar românesc

    Preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, vrea să propună reducerea perioadei de interdicţie, de patru ani, aplicată clienţilor cu restanţe introduşi în Biroul de Credit, dacă aceştia au motive obiective cauzate de criza financiară şi au colaborat cu instituţiile de credit la care au datorii. Acesta a ţinut să precizeze că se referă doar la clienţii…

  • Profiturile de pe Wall Street, “atinse” de Grecia

    Pentru al treilea an consecutiv, veniturile din operaţiunile de investment banking şi trading ale companiilor financiare americane ar putea să scadă cu cel puţin 30% în trimestrul al doilea, comparativ cu primele trei luni ale acestui an, estimează Richard Ramsden, analist al Goldman Sachs. Grecia a fost principalul motiv pentru care trimestrul doilea a fost…

  • IMM-urile au acces limitat la creditare

    Deşi nivelul de îndatorare în rândul întreprinderilor mici si mijlocii (IMM) din România a crescut uşor în ultima perioada, ceea ce arată o „evoluţie ordonată”, numărul celor care apelează la creditare s-a redus puternic, afirmă Ion Drăgulin, directorul Departamentului de Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR). „A avut loc o concentrare a…

  • Băncile vestice şi autorităţile naţionale trebuie să coopereze, pentru a evita o criză a creditelor în Est

    Băncile din Europa de Vest cu operaţiuni în estul continentului trebuie să lucreze împreună cu autorităţile europene şi locale pentru a limita riscul declanşării unei crize a creditelor în urma măsurilor necesare pentru a se adapta noilor reguli de capital, potrivit grupului Iniţiativa de la Viena. „Oficialii prezenţi şi reprezentanţii băncilor din sectorul privat au…

  • Giganţii bancari, suspectaţi de manipularea dobânzilor

    UBS şi Credit Suisse, Societe Generale, RBS şi Citigroup, alături de alte 7 mari bănci, sunt anchetate în Elveţia privind o posibilă manipulare a dobânzii de referinţă Libor, transmite Bloomberg, citat de www.capiatal.ro. Din lotul anchetat nu lipsesc giganţi bancari din Germania, Olanda şi Japonia, iar unele dintre bănci operează şi în România. Practic, se…

  • ALERTĂ: Marile bănci se retrag din Europa de Est

    Zeci de bănci se grăbesc să părăsească Europa de Est şi să se concentreze asupra pieţelor autohtone. Exodul bancar ar putea face ca economiile estice, care s-au comportat destul de bine în contextul crizei statelor din Vest, să intre în recesiune, potrivit unei analize Wall Street Journal. Numeroase bănci au fost atrase înainte de criză…

  • ANPC: Băncile vor fi obligate să afişeze în unităţi, pe ecran TV, informaţii utile clienţilor

    Societăţile financiare bancare şi nebancare vor fi obligate să afişeze în interiorul unităţilor, la loc vizibil, pe ecran TV, informaţii despre drepturile şi obligaţiile consumatorilor, explicaţii privind termenii specifici domeniului financiar-bancar, precum şi date furnizate de ANPC. „Informaţiile trebuie să fie redactate în mod clar, concis, vizibil, uşor de citit şi cu caractere de aceeaşi…

  • Lazea: Băncile care au beneficiat de sprijin bugetar nu ar trebui să acorde bonusuri şi dividende

    Economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, a declarat luni că nu este o idee bună taxarea tuturor băncilor, la nivel european, pentru că nu toate au primit sprijin de la stat, iar celor ajutate financiar ar trebui să li se interzică să mai acorde bonusuri, dividende şi majorări salariale. „Nu este o idee bună taxarea băncilor,…