Viitorul director general al SIBEX, Patrick Young, a declarat că nu crede în fuziunea SIBEX cu Bursa de Valori Bucureşti, considerând că aceasta ar afecta potenţialul de creştere al SIBEX şi al pieţei bursiere româneşti.
„Nu cred în fuziune pentru că încă nu am văzut ce beneficii ar aduce acţionarilor mei. Ultima dată când România a avut o singură bursă nu a fost foarte bine. Cred că puţină competiţie este bună”, a spus Young.
Potrivit acestuia, fuziunea ar însemna să se piardă între 18 luni şi doi ani cu pregătiri şi discuţii, timp în care SIBEX ar avea un potenţial de creştere uriaş pe cont propriu. Young estimează că în şase-nouă luni, fără să se fi produs fuziunea, rezultatele SIBEX ar fi substanţial mai mari.
„În câţiva ani, pot face ca SIBEX să valoreze 50-100 de milioane de euro, considerând că momentan valorează 12”, a mai spus Young.
Patrick Young urmează să îl înlocuiască, din 29 aprilie, în funcţia de director general al SIBEX, pe Teodor Ancuţa, care cumulează în prezent funcţiile de preşedinte şi director general al bursei de la Sibiu.
Sursa: NewsIn