Vizita în România a unei delegații economice a Camerei de Comerț, Industrie și Servicii Geneva (CCIG)


 

La 7 decembrie 2018, a avut loc, la inițiativa ambasadei, întrevederea la sediul CCIG din Geneva între directorul general adjunct CCIG, Vincent Subilia cu reprezentanții ambasadei, consilierul diplomatic Valentin Panait și ministrul consilier BPCE Berna, Dan Sicoie. Au participat directorul executiv CCIG, Marco Piermartiri și Catherine Carrera, manager de proiecte internaționale. Obiectivul întrevederii a fost reprezentat de discutarea perspectivei organizării unei misiuni  economice elvețiene a CCIG în România.

Directorul general adjunct CCIG a prezentat, pe scurt, inițiativa de organizare a unei vizite a CCIG în România, la finele lunii mai 2019. Principalele argumente care au susținut decizia de organizare a misiunii economice elvețiene în România au constituit rezultatele pozitive ale vizitei delegației române din domeniul IT la Geneva, din luna octombrie 2017, precum și necesitatea intensificării relațiilor economice bilaterale.

Conducerea CCIG a menționat că în 2019 CCIG a planificat organizarea a 10 misiuni economice externe, dintre care una va fi organizată în România (prioritar la București). Principalele obiective urmărite de CCIG sunt: creșterea cotei de piață a sectorului economic elvețian în România, inclusiv în plan investițional, precum și intensificarea fluxurilor comerciale cu țara noastră. Vincent Subilia a accentuat importanța dimensiunii de business a vizitei delegației economice CCIG în România. De facto, prioritatea numărul unu, cea instituțională a CCIG și ADN-ul acesteia fiind date de facilitarea relațiilor comerciale. Suplimentar, partea elvețiană dorește să adauge la delegație și o componentă academică. Nu în ultimul rând, CCIG  consideră că un dialog instituțional intensificat cu organizațiile similare din România va conduce și la realizarea/instituționalizarea unui schimb de bune practici.

Vincent Subilia a menționat că profilul universitar și un nivel ridicat de inovație al profilului economic al regiunii din România care va fi vizitat de delegația elvețiană sunt importante în decizia de fixare a coordonatelor de deplasare a delegației economice din cantonul Geneva. În orice variantă  de program, Bucureștiul va trebui inclus pe agenda întrevederilor oficiale, a subliniat Subilia care a apreciat drept utilă organizarea, în perioada următoare, a unor discuții tehnice cu responsabilii camerelor românești, în vederea pregătirii optime a vizitei delegații economice elvețiene.

Reprezentanții MD au mulțumit pentru inițiativă și au subliniat importanța organizării acestei delegații economice nu în ultimul rând și în contextul deținerii de către țara noastră, în prima jumătate a lui 2019,  a președinției Consiliului ministerial UE. De asemenea, Valentin Panait a propus pe includerea în programul de vizitei delegației CCIG la București a platformei științifice de la Măgurele și proiectului strategic românesc laserul ELI-NP

Conducerea CCIG a accentuat, la rândul său, importanța acordată, în contextul președinției române la Consiliul ministerial UE, a relațiilor cu România și atenția cu care membri CCIG vor analiza perspectiva vizitei în țara noastră. A comunicat reprezentanților ambasadei că delegația ar urma să fie compusă din conducerile a 15-20 de companii reprezentative din domeniile de top (business oriented driving sectors) ale regiunii economice Geneva.

Printre domeniile de excelență, enunțate de directorul CCIG, care caracterizează industriile locale cu valoare adăugată mare, se numără:

  • industrie aerospațială, transporturi (ABB a dezvoltat în regiunea Geneva primele autobuze electrice);
  • dezvoltarea de clustere (de tip CleanTec) cu accent pe cele din industria aerospațială;
  • sector inovativ, cercetare fundamentală (cu implicarea Institutului Politehnic Lausanne EPFL) și știință aplicată în cercetarea creierului uman (în cadrul campusului Biotec Geneva), MedTech – Health Valley;
  • servicii financiare, asset management, asistență juridică;
  • comerț cu mărfuri și materii prime
  • IMM-uri inovative;
  • sectorul de High End industrial; Ecosysteme;
  • zona industrială și furnizoare de servicii din proximitatea aeroportului din Geneva;
  • sectorul de sănătate, clinici private;
  • orologerie și industria obiectelor de lux

Partea română a prezentat pe scurt informații privind cele 21 de proiecte strategice românești de investiții prin PPP, subliniind importanța participării investitorilor elvețieni din regiunea Geneva la realizarea acestor proiecte (infrastructură, domeniul sănătății, turism). În context, Dan Sicoie a propus ca vizita delegației CCIG în România să includă și discuții cu autorități guvernamentale, locale și camere de comerț din România, sugerând variantele București (CCIR și/sau CCIMB) și Cluj (partener CCICJ) având în vedere că ambele destinații au un profil economic inovativ și sunt centre universitare importante.

Partea elvețiană a precizat că vizita ar putea fi organizată pe parcursul a 2-3 zile, preferabil în perioada 28-29 sau 30-31 mai 2018, în apropierea unui weekend, pentru ca oamenii de afaceri elvețieni să aibă, eventual, posibilitatea prelungirii șederii în România. Subilia a arătat că ar fi de interes ca vizita să fie organizată în marja unui important eveniment cu caracter economic din România, de la finele lunii mai 2018. În consonanță cu propunerea părții române a subliniat la rândul lui importanța atragerii în organizarea vizitei a ministerului federal al economiei, a ambasadei Elveției la București și a camerei de comerț bilaterale cu sediul la București.

În încheierea întrevederii reprezentanții ambasadei au înmânat conducerii CCIG 10 reviste și 10 CD-uri de prezentare a CERTIND, care oferă servicii de certificare în România, Germania, Serbia, Bulgaria, Albania, Republica Moldova, Bosnia sau Macedonia, în vederea colaborării ulterioare cu membrii camerei cantonale. Ulterior, au fost transmise CCIG, prin poșta electronică, prezentări ale celor 21 proiecte strategice ce urmează a fi implementate în România prin PPP. Acestea ar putea constitui o bază de discuții în cadrul întrevederilor cu viitorii membrii ai delegației economice elvețiene

(red. Valentin.Panait si Dan Sicoie)

 

Vlad Vasiliu
Ambasador

 

sursa: Ambasada Romaniei in Confederatia Elvetiana