Fiscalitate 2026: ce se schimbă și ce contează pentru mediul de business, 19 octombrie 2026 ora: 10:00

Toamna vine cu ajustări fiscale care influențează direct cashflow-ul, conformarea și deciziile operaționale ale companiilor. Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) vă invită să participați la workshop-ul interactiv „Fiscalitate 2026: ce se schimbă și ce contează pentru mediul de business”, care va avea loc în data de 19 octombrie 2026, începând cu ora 10.00, în format hibrid, la sala Dobrogea, sediul CCIR Business Center și online prin platforma zoom.
Evenimentul oferă companiilor românești platforma necesară pentru a înțelege și a discuta despre ce se schimbă în fiscalitate la final de an și despre cum se pot lua cele mai bune decizii pe latura de management financiar al businessului, prin prezentări clare, cu exemple /spețe concrete și sesiuni de întrebări și răspunsuri.
În vederea înscrierii, vă rugăm să completați formularul de participare online prin butonul de mai jos sau să îl trimiteți via e-mail, la cristina.ionescu@ccir.ro sau luiza.chiriac@ccir.ro, până la data de 16 octombrie 2026.
Tariful de participare la seminar este de 490 lei + TVA. Se acordă o reducere de 10% pentru a doua persoană de la aceeași firmă, iar cei care se înscriu până la data de 12 octombrie 2026 inclusiv beneficiază de o reducere de 20%.
Obiectiv: oferirea unei imagini clare și aplicate asupra principalelor modificări fiscale și de conformare cu impact direct asupra mediului de afaceri, precum și repere practice pentru gestionarea riscurilor și optimizarea deciziilor fiscale în perioada următoare. La finalul workshop-ului, organizatorii vor oferi participanților prezenți certificate de participare.
Workshop-ul va fi susținut și moderat de către dl. Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar – membru al Camerei Consultanților Fiscali, membru al Camerei
Auditorilor Financiari, cu experiență de peste 15 ani în contabilitate și fiscalitate, autor și co-autor de lucrări și cărți de specialitate fiscală, articole în domeniul financiar-contabil și fiscal, fondator al revistelor de specialitate Prietenii Contabilității și Prietenii Fiscalității.
AGENDA preliminară
· Cele mai importante modificări normative intrate în vigoare în anul 2026 – recapitulație;
· Taxa pe valoare adăugată. Locul prestării de servicii din punctul de vedere al TVA. Justificarea scutirii de TVA pentru livrări intracomunitare și exporturi. Livrări și prestări de servicii către forțele NATO;
· Recapitulație calcul impozit pe profit. Principalele venituri neimpozabile și principalele cheltuieli nedeductibile;
· Recapitulație impozit datorat de nerezidenți în România;
· Noi restricții în funcționarea societăților. Activul net contabil și dotarea cu mijloace moderne de plată;
· Metode de optimizare fiscală;
· Discuții libere și consultanță fiscală personalizată cu participanții.
Public-țintă: CEO, manageri financiari, contabili, antreprenori, consultanți fiscali, responsabili conformare.
Valoare pentru participanți: claritate pe modificările relevante, repere concrete de conformare, reducerea riscului fiscal prin decizii informate.
Sursa:
Camera de Comerț și Industrie a României
Directia Relatii Interne si ICC Romania
CCIR Business Center, B-dul Octavian Goga nr. 2,
sector 3, Bucureşti, România
Tel.: +4021 319 18 85
Fax: +4021 319 01 56
www.ccir.ro; www.snia.ro; www.tnf.ro