631 de angajaţi din aeroporturi au urmat cursuri de formare profesională


In data de  26 iunie 2013, la Cluj Napoca, a ajuns la final Proiectul de formare profesională a angajaţilor din aeroporturi implementat de Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR), în parteneriat cu SIVECO Romania.

În cadrul unei conferinţe de presă, organizate la Cluj-Napoca, au fost prezentate rezultatele proiectului „Formare profesională în transportul aerian: securitatea în muncă şi protecţia mediului în utilizarea tehnologiilor moderne”.

631 de cursanţi (din care 301 angajați femei) au participat la cele 47 de sesiuni de formare profesională organizate în locaţiile de curs din oraşele Timişoara, Cluj-Napoca/Tureni, Constanţa, Oradea, Iaşi, Bucureşti, Baia Mare şi Sibiu. Cursanții sunt angajați ai aeroporturilor membre AAR și membrilor asociaţi ai AAR (societăți comerciale care funcţionează în sectoare de activitate conexe transportului aerian) și reprezintă 24% din totalul angajaţilor din aeroporturi.

Cele 9 programe de formare profesională au acoperit activitățile aeroportuare de bază care au aprobate standarde ocupaționale recunoscute la nivel național: ”Operator handling”, ”Operator dispecer sisteme de monitorizare şi aparatură de control”, ”Tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului”, ”Tehnician în construcţii şi lucrări publice”, ”Manager al sistemului de management SSM”, ”Inspector în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă”, ”Analist resurse umane”, ”Agent de curăţenie clădiri şi mijloace de transport”, ”Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (TIC)”.

Durata proiectului a fost de 30 de luni, iar valoarea totală aprobată a proiectului a fost de 5.987.031 lei.

Perioada de implementare a proiectului a început la data de 03.01.2011, proiectul fiind lansat pe                         24 februarie 2011 la sediul AAR din Cluj-Napoca.

Au urmat patru sesiuni de întâlniri şi dezbateri ale Comisiei de specialitate privind dezvoltarea integrată a resurselor umane la nivelul aeroporturilor din România. De asemenea, au fost organizate trei Conferinţe regionale de întâlniri şi dezbateri privind “Cerinţele de forţă de muncă înalt calificată în aeroporturi” la Cluj-Napoca, Timişoara şi Bucureşti, cu participarea managerilor din aeroporturi, specialiştilor din aviaţia civilă, angajaţilor din aeroporturi, sindicatelor şi cu invitarea presei care a făcut publice aceste evenimente.

În cadrul a 8 seminarii de informare şi dezbateri desfăşurate la aeroporturile Cluj-Napoca, Sibiu, Baia Mare, Satu Mare, Bucureşti, Constanţa şi Arad s-au discutat subiecte legate de formarea unei culturi privind securitatea şi sănătatea în muncă și protecţia mediului în activitatea aeroportuară.

În luna iunie 2013 a fost realizat “Raportul privind Strategia de Dezvoltare a Resurselor Umane la Nivelul Aeroporturilor din România 2013-2015”, raport publicat într-un număr de 500 de exemplare care au fost diseminate în cadrul aeroporturilor membre şi membrilor asociaţi ai Asociaţiei Aeroporturilor din România.

“Ne bucurăm să încheiem cu rezultate foarte bune acest proiect unic în domeniul formării personalului din aeroporturi. Unic prin numărul mare de participanţi, prin diversitatea cursurilor oferite, dar şi prin faptul că la acest program au avut acces angajaţi de la toate nivelurile, nu numai managerii. Este un prim pas pe care l-am făcut cu succes pentru a avea angajaţi pregătiţi la standardele de calificare şi certificare solicitate în domeniul de activitate aeroportuar care să deservească cu profesionalism clienţii”, a declarat David Ciceo, preşedintele Asociaţiei Aeropoturilor din România, la conferinţa de încheiere a proiectului.