CE se aşteaptă ca economia României să avanseze cu 1,5% în 2011, potrivit prognozei de toamnă


Comisia Europeană (CE) estimează că economia României va scădea cu 1,9% la finalul acestui an, dar se aşteaptă ca aceasta să avanseze cu 1,5% în 2011, în special ca urmare a investiţiilor, potrivit prognozei de toamnă.

Comisia se aşteaptă ca economia României să avanseze cu 1,5% anul viitor în special ca urmare a investiţiilor, în vreme ce companiile şi-au ajustat liniile de producţie pentru a îndeplini cererea externă crescută.

Potrivit CE, deficitul de cont curent este prognozat să ajungă la 5,5% din valoarea nominală a produsului intern brut (PIB) în 2010, faţă de 4,5% în 2009, în principal ca urmare a diminuării sumelor trimise în ţară de cei ce lucrează în străinătate. Totuşi, această evoluţie reprezintă o îmbunătaţire comparativ cu cifrele înregistrate în perioada 2006-2008, se mai arată în raport.

Deficitul de cont curent este prognozat să se stabilizeze la 5,6% din PIB în 2011, întrucât cetăţenii români care lucrează în afara ţării beneficiază de îmbunătăţirea condiţiilor de pe piaţa muncii, iar sumele de bani trimise în ţară ar putea să crească din nou anul viitor.

De asemenea, prognoza de toamnă prevede că deficitul bugetar ar trebui să se reducă la 4,9% din PIB în 2011 şi la 3,5% în 2012.

Totodată, rata şomajului este estimată să ajungă la 7,4% în 2010, faţă de 6,8% anul trecut, şi să se diminueze uşor în 2011-2012. Potrivit raportului Comisiei, relansarea angajărilor va fi întârziată ca urmare a lipsei de flexibilitate din piaţa muncii şi ca urmare a concedierilor din sectorul public.

Oficialii Comisiei estimează şi că majorarea TVA şi creşterea preţurilor pentru mâncare va împinge inflaţia spre 8% în 2010, de la 4,6% anul trecut, dar că inflaţia anuală se va încadra în intervalul ţintit de Banca Naţională a României (BNR), de 3% plus sau minus un punct procentual la finalul lui 2011 şi în 2012.

Sursa: NewsIn

Foto: http://www.incont.ro