Adina Enescu (RBS): Companiile de stat ar trebui să ia în considerare mai mult piaţa bondurilor


Companiile de stat ar trebui să ia în considerare mai mult piaţa bondurilor decât pe cea bancară, a declarat joi director Clienţi Instituţii Financiare şi Sectorul Public în cadrul RBS România, Adina Enescu.

„Ne-am dori ca multe dintre companiile de stat să se gândească la a accesa piaţa bondurilor, mai repede decât piaţa bancară. Acolo îţi trebui curaj, ştiinţă, pentru că bondul înseamnă cu totul altceva decât sindicalizare(…)Din păcate, România este foarte limitată la instrumentele bancare”, a declarat Adina Enescu.

Ea crede că această situaţie este generată de lipsa de instruire a clienţilor şi că, în unele cazuri, aceştia nu ştiu ce înseamnă operaţiuni pe piaţa de capital internaţional.

Totodată, Adina Enescu susţine că, în cazul unui împrumut, se ţine cont de situaţa financiară a solicitantului şi de perioda de timp pentru care este luat creditul. De asemenea, costul finanţării înseamnă ce se poate întâmpla în acea perioadă de timp cu  împrumutatul.

„Sunt cereri pentru capital de investiţii, capital care va fi returnat băncii în 7-10 ani, ceea ce nu face nici pentru bănci situaţia foarte uşoară. Este greu să te expui în acest moment pe 7-10 ani în România, dar sunt şi excepţii în rândul societăţilor care solicită. Excepţii de nume şi de calitate a rezultatelor financiare care le recomandă. Ele vor fi luate în considerare de către bănci, în ciuda faptului că orizontul de timp pentru care vor solicita suport financiar este mare”, a explicat Adina Enescu.

Sursa: NewsIn

Foto: http://www.ziare.com