Afacerile Flanco au crescut cu 50% în primele nouă luni, la 65 milioane euro


Retailerul de produse IT&C, electronice şi electrocasnice Flanco a înregistrat în primele nouă luni din acest an o cifră de afaceri de 65 milioane euro, în creştere cu 50% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, şi estimează pentru întregul an atingerea valorii de 110 de milioane euro.

Totodată, potrivit unui comunicat transmis miercuri, pentru anul 2011 compania estimează un profit net de un milion de euro, urmând ca în 2012 cifra de afaceri să depășească pragul de 140 de milioane euro.

La nivelul cotei de piață, retailerul a înregistrat constant o cotă de peste 11% în ultimele luni, țintind pentru finalul anului o cotă de 12%.

În primele nouă luni din 2011, față de perioada similară din 2010, piața de retail electroIT a înregistrat o creștere totală de 6%. Cea mai bună evoluție a fost înregistrată de sectorul IT, cu o creștere de 16%, în timp ce sectorul de electronice a crescut cu 7%, cel de electrocasnice mici cu 5% iar cel de electrocasnice mari a stagnat.

Potrivit estimărilor Flanco, piața de retail electroIT va atinge valoarea de 1,1 miliarde euro în 2011, respectiv 1,25 miliarde euro în 2012. Pe termen lung, piața ar putea ajunge la 1,5 miliarde euro în 2013, respectiv 1,8 miliarde euro în 2014.

Flanco este unul dintre cei mai importanți retaileri autohtoni de produse IT&C, electronice şi electrocasnice. Compania operează în acest moment o rețea de 78 de magazine în cele mai importante regiuni comerciale ale țării.

Sursa: NewsIn