Afacerile Gefco România au crescut în 2010 cu 44%, la 32,9 milioane euro


Gefco România a înregistrat anul trecut o creştere de 44% a cifrei de afaceri, atingând nivelul de 32,9 milioane euro, comparativ cu 2009, când au fost de 22,8 milioane euro, a anunţat miercuri compania

În 2010, Gefco a câştigat 56 de proiecte şi 24 de clienţi noi. La nivel de recrutare de personal, anul trecut au fost angajate 12 persoane, numărul angajaţilor crescând la 82.

Comparativ cu 2009, anul trecut a existat o creştere semnificativă în activităţile de transport pentru Gefco România. În transportul aerian, creşterea a fost cu 354 % mai mare faţă de 2009, organizându-se astfel 722 de transporturi aeriene, atât importuri cât şi exporturi, principalele destinaţii find Coreea de Sud, China, Sri Lanka, Brazilia şi India.

De asemenea, în 2010 au fost  realizate 8.600 transporturi rutiere (camioane complete şi parţiale), cu 52% mai multe comparativ cu 2009, iar numărul maşinilor transportate a crescut cu 37% ajungând la 120.000 în 2010.

Gefco a mai   înregistrat anul trecut o creştere cu 32% faţă de 2009 în transportul feroviar, operând peste 250 de trenuri încărcate complet.

Prin intermediul celor cinci domenii cheie de expertiză – Logistică, Gefboxsystem, Overseas, Overland şi Distribuţie de vehicule – Gefco propune soluţii globale  pentru toate cerinţele logisticii industriale, atât pe plan local cât şi internaţional, destinate atât zonei amonte, cât şi celei aval a proceselor de producţie.

Gefco este prezent în 150 de ţări din lume şi se clasează între primele 10 grupuri europene de logistică, cu o cifră  de afaceri de 2,9 miliarde euro în 2009. Grupul numără 400 de locaţii în întreaga lume şi are peste 9.400 de angajaţi.

Sursa: NewsIn