ANAF a atras la buget în aprilie cu 1,45% mai puţin decât îşi propusese


Veniturile bugetare realizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) în luna aprilie au fost de 13,21 miliarde lei (3,2 miliarde euro), reprezentând 98,55% din programul bugetar, de 13,4 miliarde lei, a anunţat miercuri instituţia.

Veniturile bugetului de stat au fost de 9,03 miliarde lei în aprilie, cu 3,36% mai mici decât era prevăzut iniţial (9,34 miliarde lei).

Astfel, încasările din impozitul pe venit şi salarii au fost de 1,47 miliarde lei, respectiv cu 4,98% peste prevederile bugetare (1,40 miliarde lei), din taxa pe valoarea adăugată au fost încasaţi 2,95 miliarde lei, cu 6,21% peste prevederile bugetare (2,78 miliarde lei), iar din impozitul pe profit au fost colectate 2,32 miliarde lei, cu 13,09% sub prevederile bugetare (2,66 miliarde lei). Accizele au adus încasări de 1,25 miliarde lei cu 5,81% sub prevederile bugetare (1,33 miliarde lei). Restul veniturilor încasate au fost de 702,48 milioane lei.

La bugetele de asigurări sociale, încasările din aprilie au fost de 2,94 miliarde lei, respectiv cu 8,19% peste prevederile bugetare (2,72 miliarde lei). Din acestea, la bugetul Fondului naţional unic de asigurări de sănătate au venit 1,12 miliarde lei, cu 1,51% mai puţin decât se estimase iniţial (1,14 miliarde lei), iar la bugetul asigurărilor pentru şomaj încasările au fost de 110,85 milioane lei, adică doar 56,23% din cât era anticipat să se colecteze (197,13 milioane  lei).

În primele patru luni, ANAF a atras cu 4,05% mai puţin decât voia

ANAF a realizat venituri bugetare de 44,43 miliarde lei în ianuarie-aprilie, cu 4,05% mai puţin decât spera Ministerul Finanţelor Publice.

Totalul veniturilor bugetare colectate în perioada analizată a fost de 46,89 miliarde lei, cu circa 6% mai mari decât totalul veniturilor realizate (44,43 miliarde lei),  având în vedere că sumele reprezentând TVA şi accize efectiv restituite au fost de 1,96 miliarde lei, iar contribuţiile la fondurile de pensii administrate privat virate de către CNPAS prin diminuarea conturilor de venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat au însumat 486,57 milioane lei. Sumele virate pentru sponsorizarea entităţilor non-profit au fost de 7,28 milioane lei.

Programul la bugetul de stat cumulat pe primele patru luni ale anului 2010 a fost realizat în proporţie de 93,93%, fiind planificat să se colecteze 30,27 miliarde lei faţă de 28,43 miliarde lei realizat. În structura veniturilor bugetului de stat, la impozitul pe venit prevederile bugetare au fost realizate în proporţie de 98,65%, la impozitul pe profit prevederile bugetare cumulat pe patru luni ale anului 2010 au fost realizate în proporţie de 93,48%, iar în domeniul  taxei pe valoarea adăugată prevederile bugetare au fost realizate în proporţie de 96,97%, se mai arată în comunicatul ANAF.

Cât priveşte bugetele de asigurări sociale, situaţia privind gradul de realizare a programului prevăzut prin legile bugetare se prezintă astfel: la bugetul asigurărilor sociale de stat au fost realizate în proporţie de 101,24%, prevederile bugetare la bugetul Fondului naţional unic de asigurări de sănătate au fost realizate în proporţie de 99,33%, iar la bugetul asigurărilor pentru şomaj, prevederile bugetare au fost realizate în proporţie de 77,21%.

În perioada ianuarie – aprilie 2010, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a acordat amânări la plată, la nivel naţional, în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2009, cu modificările şi completările ulterioare, pentru 4.286 de contribuabili pentru o suma totală a obligaţiilor fiscale restante înregistrate de aceştia de 1,5 miliarde lei.

Sursa: NewsIn