ANALIZĂ COMPARATIVĂ A EVOLUŢIEI EXPORTURILOR DE MATERIALE PLASTICE ȘI ARTICOLE DIN MATERIAL PLASTIC ALE ROMÂNIEI PE PIAŢA SUA


 

Materialele plastice și articolele din material din plastic (Capitolul 39 din Tariful Vamal armonizat) reprezintă o categorie de produse diversificată comparativ cu alte grupe de produse industriale, evoluțiile de pe această piață fiind determinate, printre altele, de introducerea unor reglementări din ce în ce mai stricte în ceea ce privește protecția mediului înconjurător, intensificarea competitivității globale și instabilitatea prețului petrolului, materia primă de bază a industriei. Din punct de vedere istoric, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, materialele plastice au devenit unele dintre cele mai importante materiale utilizate în întreaga economie. Astăzi, materialele plastice sunt folosite din ce în ce mai mult în diverse sectoare de activitate, fiind prezente în toate aspectele vieţii cotidiene: de la transporturi la construcţii, telecomunicaţii, bunuri de larg consum, produse alimentare şi menţinerea sănătăţii.

 

Cifrele referitoare la producţia mondială de materiale plastice și articole din material plastic, din perioada 1950-2012, arată că aceasta a înregistrat o rată medie anuală de creştere de 8,7%1 . Datele statistice cu privire la consumul de mase plastice în Europa, pe diferite sectoare de activitate, arată că domeniul ambalajelor a reprezentat, la finalul anului 2012, cel mai important consumator de materiale plastice (39,4%), urmat de domeniul construcţiilor (20,3%). Domeniu Consum Ambalaje 39,4% Industria auto 8,2% Electrice și electronice 5,5% Construcții 20,3% Agricultură 4,2% Altele 22,4% Criza economico-financiară a continuat să producă efecte în România și în cursul anului 2013 (ultimul pentru care există date statistice finale), fiind înregistrate 3285 firme din domeniul maselor plastice şi al cauciucului (în scădere cu 2,2% faţă de anul 2012, când erau înregistrate 3360 firme). Dintre acestea, peste 85% din firme îşi derulează, în continuare, activitatea în acest sector.

Pentru mai multe detalii, click aici.