ANRE: Nu am decis preţul gazelor, dar este posibil să fie indexat cu inflaţia de la 1 iulie


Preţul gazelor livrate populaţiei, care în general se decide la începutul fiecărui trimestru, nu a fost stabilit încă, dar este posibil să fie indexat cu inflaţia de la 1 iulie, a declarat pentru NewsIn preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) Petru Lificiu.

„În acest moment, reevaluăm datele transmise de operatori. Cererile lor sunt justificate parţial. Solicitările acestora sunt însă foarte mari”, a declarat Petru Lificiu.

GDF SUEZ Energy România, unul din cei mai importanţi furnizori de gaze din România, a solicitat ANRE majorarea preţului gazelor livrate populaţiei cu 20%, de la 1 iulie, după cum a declarat joi pentru NewsIn directorul general al companiei, David Yvonnick.

Pe parcursul anului trecut, ANRE a decis ieftinirea gazelor pentru consumatori de două ori: la 1 mai 2009, ANRE a redus preţul cu 3% la factura finală de gaze, iar de la 1 iulie, cu 5%.

ANRE se află în subordinea directă a Guvernului şi are rolul de a crea şi aplica sistemul de reglementări necesar funcţionării sectorului energiei şi pieţelor de energie electrică, energie termică şi gaze naturale în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor.

Sursa: NewsIn