APIA eliberează adeverinţe pentru beneficiarii plăţilor care doresc să acceseze credite


Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat joi că eliberează adeverinţe pentru beneficiarii plăţilor aferente Măsurilor 211, 212 şi 214 care doresc să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la băncile care au încheiat convenţii cu agenţia.

Astfel, vor fi  eliberate adeverinţe pentru beneficiarii plăţilor aferente măsurilor 211 – „Sprijin pentru zona montană defavorizată”, 212 – „Sprijin pentru zone defavorizate, altele decat zona montană” şi 214 – „Plăţi de agro-mediu” din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013.

Până la această dată, APIA a încheiat convenţii cu CEC Bank SA şi cu Banca Comercială Română. Astfel, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o adeverinţă prin care confirmă că beneficiarul a depus cererea de plată pentru măsurile de dezvoltare rurală, în campania 2010 şi că, până la data emiterii adeverinţei, au fost efectuate controalele şi verificările administrative asupra cererii de plată depuse de beneficiar conform reglementărilor legale în vigoare.

De asemenea, în adeverinţă se va menţiona suprafaţa determinată pentru plată la data emiterii, faptul că beneficiarul nu face, la data emiterii, obiectul excluderilor de la plată şi că îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Valoarea creditului va fi de până la 80% din valoarea sumei calculate conform adeverinţei eliberate de APIA, la un curs de 4,2620 lei/euro.

Sursa: NewsIn

Foto: http://www.evz.ro