Băsescu: Am reuşit să trecem cel mai greu an al crizei, în 2011 începem să ne revenim economic


Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, sâmbătă, că românii au reuşit să depăşească cel mai greu an al crizei, iar 2011 reprezintă începutul revenirii economice, adăugând că este nevoie de continuarea proceselor de modernizare a statului.

„În acelaşi timp, parcă este un moment de speranţă 1 ianuarie 2011, după ce anul 2010 a fost un an greu, un an în care orice s-ar spune românii au fost solidari cu situaţia ţării. Am reuşit să trecem cel mai greu an al crizei, o să vină un 2011 în care începem să ne revenim economic, dar trebuie să înţelegem că nu ne putem reveni pe structurile aceluiaşi stat. Cheia anului 2011 este continuarea proceselor de modernizare a statului. Fără modernizarea statului o astfel de criză, ca cea din 2009 şi 2010, se poate repeta oricând. Trebuie să avem în vedere că modernizarea statului nu înseamnă pur şi simpu disponibilizări. Înseamnă un alt fel de funcţionare a statului, în care într-adevăr statul să înceapă să fie la dispoziţia cetăţeanului. O spun de vreo 20 de ani politicienii, am spus-o şi eu, acum este timpul însă să o şi facem, pentru că ne-a arătat viaţa că un stat inflexibil este un stat care devine o povară pentru cetăţeanii lui”, a explicat preşedintele.

Traian Băsescu s-a referit, în acest sens, la continuarea procesului de apropriere de comunitatea locală a sistemului de sănătate. „S-au descentralizat spitatelele, dar în mod categoric trebuie să mergem pe comasarea lor, pe închideri de spitale acolo unde ele sunt inutile, şi mai ales să trecem la managementul privat al spitalelor în care medicii să aibă contracte cu spitalele – iată un lucru care trebuie făcut în 2011”, a spus preşedintele.

Şeful statului a indicat şi educaţia ca sistem în care trebuie continuată reforma. „Rezultatele internaţionale ne arată că este cel mai slab sistem de educaţie din interiorul UE, este clar că nu mai putem continua aşa. Tinerii nu vor avea nicio şansă, dacă nu modernizăm sistemul de educaţie pentru a le da şansa să-şi găsească un loc de muncă pe piaţa forţei de muncă în România sau în UE”, a continuat Băsescu.

„Nu mai puţin important este ceea ce avem de făcut în sistemul fiscal. S-au făcut primii paşi, chiar transmiterea electronică a bilanţurilor cu toate plăţile către diversele fonduri de sănătate, de pensii, este un pas înainte, dar companiile trebuie să aibe tot mai puţin contact cu funcţionarii de la ghişeu. Trebuie să lărgim mult capacitatea infrastructurii IT a statului în aşa fel încât firmele să nu mai intre la contact cu funcţionarii şi, implicit, mai puţini funcţionari”, a considerat Traian Băsescu.

Pe de altă parte, şeful statului a subliniat că statul asistenţial trebuie să dispară. Întrebat ce le transmite celor care nu au ce să pună pe masă de sărbători, preşedintele a punctat că „în toată lumea sunt oameni care au şi care nu au ce să pună pe masă”. „Cei care nu au ce să pună pe masă sunt oameni care trebuiesc ajutaţi, în acelaşi timp trebuie să vedem că, spre exemplu în România, am rămas cu 3 milioane de hectare de pământ agricol nelucrat. În România găseşti foarte greu oameni să-i angajezi la lucrări sezoniere, deşi şomajul se cifrează la aproape 7%. Deci avem două tipuri de probleme, oameni care nu au ce să pună pe masă pentru că nu pot – şi aceştia trebuiesc ajutaţi – şi oameni care nu au avut ce pune pe masă pentru că au continuat să creadă că statul este cel responsabil de fiecare dintre ei şi aceştia trebuie să meargă la muncă, nu mai pot trăi din taxele celor care muncesc”, a explicat Traian Băsescu.

„Trebuie să înţelegem că un stat modern se bazează pe fiecare cetăţean şi nu un stat în care toţi cetăţenii se bazează pe stat (…) Obiectivul României nu poate fi altul decât propria ei modernizare, pentru că trebuie să recunoaştem, statul a fost aşezat prost la începutul anilor ’90, a fost un stat care a copiat mai mult sau mai puţin forma statului pe care aveam pretenţia că l-am părăsit la Revoluţia din decembrie. Ei, nu l-am părăsit. Nu-mi puteţi reproşa că în campania electorală nu am vorbit de modernizarea statului, exact pe asta s-a axat campania mea. Nu-mi puteţi reproşa că în campania din 2009 nu începusem să se ia măsurile de austeritate”, a adăugat preşedintele.

Sursa: NewsIn

Foto: http://banatul.info