Băsescu: România va analiza dacă este cazul să treacă la euro în 2015


Preşedintele Traian Băsescu a declarat într-un interviu pentru Financial Times că România trebuie să-şi menţină obiectivul de a adera la euro în 2015, însă va trebui să analizeze foarte atent dacă este cazul să adopte în 2015 moneda unică, fie şi îndeplinite criteriile de convergenţă.

„Este relativ uşor să atingi ţintele de deficit bugetar şi inflaţie” pentru euro, consideră preşedintele Băsescu. „Dar în acel moment trebuie să te uiţi la cât de competitivă este economia ta”, a explicat şeful statului. Una dintre lecţiile crizei a fost că este o greşeală să adopţi moneda unică europeană fără a avea o economie fundamental competitivă, scrie Financial Times.

Băsescu a arătat că menţinerea obiectivului 2015 pentru aderarea la euro este importantă pentru păstrarea disciplinei fiscale greu obţinute a ţării. „2012 este un an electoral, când politicienii pot deveni extrem de generoşi” cu fondurile publice, „iar oamenii vor trebui să plătească după alegeri pentru această generozitate. A menţine obiectivul 2015 pentru euro generează disciplina necesară”, a spus Băsescu. Preşedintele, coaliţia de guvernare de centru-dreapta şi Banca Centrală au dezbătut la începutul acestui an dacă este cazul amânării obiectivului euro, notează FT.

Problemele de la periferia zonei euro, plus experienţa pozitivă din timpul crizei a unor ţări precum Polonia, care au putut opera o devalorizare pentru a-şi păstra competitivitatea, au determinat unele state central-europene să-şi amâne orizontul de timp propus pentru aderarea la euro, explică Financial Times. Viktor Orban, premierul Ungariei, spunea în februarie că actualele circumstanţe sugerează că aderarea ţării la euro „nu este de conceput înainte de 2020”, iar Jacek Rostowski, ministrul polonez de finanţe, spunea luna trecută că ţara sa s-ar putea să nu adopte euro până în 2019, reaminteşte cotidianul financiar britanic.

În aceste condiţii, Băsescu a spus că România va analiza foarte atent dacă este cazul să se alăture zonei euro în 2015, chiar dacă ar îndeplini criteriile de convergenţă de la Maastrich, precizează Financial Times.

Sursa: NewsIn