BCR denunţă actele adiţionale de aliniere la OUG 50 a contractelor semnate înainte de 21 iunie 2010


BCR a decis să denunţe actele adiţionale de aliniere la prevederile OUG 50/2010 a contractelor de credit pentru consumatori cu dobândă de referinţă internă BCR, semnate înainte de 21 iunie 2010, decizia băncii vizând evitarea interpretărilor contradictorii cu privire la structura de costuri.

„Decizia băncii a vizat evitarea interpretărilor contradictorii cu privire la structura de costuri aferentă contractelor de credit convenite de comun acord de către bancă şi clienţi la momentul semnării”, se arată în comunicat.

BCR anunţă că va aplica principiile OUG 50/2010 şi la contractele de credit pentru consumatori semnate înainte de 21 iunie 2010, cu dobândă de referinţă internă BCR (administrată, revizuibilă semestrial, variabilă).

Astfel, rata dobânzii va fi raportată la fluctuaţiile indicilor de referinţă independenţi ROBOR la 6 luni/EURIBOR la 6 luni/LIBOR la 6 luni. Banca precizează că pentru orice modificare a nivelului de dobândă datorită variaţiei indicilor de referinţă, clienţii vor fi informaţi prin SMS sau prin scrisoare.

BCR precizează că structura comisioanelor se menţine simplificată, nivelul total al comisioanelor lunare păstrându-se neschimbat.

„Comisioanele lunare se vor identifica printr-un singur comision lunar de administrare credit care cuprinde şi comisionul de urmărire risc. Comisionul de rambursare anticipată este de 0% pentru creditele cu dobândă variabilă si de până la maxim 1% pentru creditele cu dobândă fixă, în conformitate cu cerinţele Ordonanţei”, se arată în comunicat.

În acelaşi timp, clienţii care optează pentru a menţine strict condiţiile contractului iniţial, pot solicita aceasta în mod explicit la unităţile teritoriale unde au contractat creditul BCR.

Banca Comercială Romană (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din Romania, incluzand societăţile de profil de pe piaţa leasingului, managementului activelor, pensiilor private şi a băncilor de locuinţe.

BCR ofera gama completa de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 48 de centre de afaceri dedicate companiilor şi 668 de unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţara cu peste 10.000 de locuitori.

Sursa: NewsIn