Bidian (Kiwi Finance): Restricţionarea creditării în valută a populaţiei va ieftini creditele în lei


Proiectul BNR de restricţionare a creditării în valută a populaţiei va repoziţiona piaţa bancară din România ca monedă de creditare, de la euro către lei, astfel că în 2012 vom asista la o scădere a dobânzilor la creditele în lei, a declarat pentru NewsIn şeful brokerului financiar Kiwi Finance.

„Anul 2012 va fi anul repoziţionării băncilor, ca monedă de creditare. Ne aşteptăm la o micşorare a diferenţialului de dobândă între euro şi lei în ofertele băncilor, anul viitor, care va avea drept consecinţă scăderea dobânzilor la depozite în lei în primul rând, ca apoi să scadă şi pentru creditele în lei”, a declarat preşedintele brokerului financiar Kiwi Finance, Anca Bidian.

De asemenea, vânzătorii de pe piaţa imobiliară vor începe să afişeze preţurile în lei, consideră şeful Kiwi Finance, „fenomen care se întinde în general pe o perioadă de 6-8 luni”.

Bidian susţine că, în ceea ce priveşte creditele de nevoi personale garantate cu ipotecă, care vor fi restricţionate la cinci ani de la 20-25 ani, cât este media pe piaţă în prezent, vor fi accesate sume mai mici, de ordinul miilor de euro. „Se pune întrebarea cu privire la disponibilitatea clienţilor de a aduce garanţie pentru astfel de sume finanţate. Drept urmare, văd o scădere abruptă pe acest segment de produse”, a mai spus reprezentantul Kiwi Finance.

Potrivit unui proiect de regulament publicat marţi pe pagina de internet a BNR, creditele de consum ar putea fi acordate pe o perioadă de cel mult cinci ani, iar solicitanţii trebuie să aducă garanţii de cel puţin 133% din valoarea împrumutului.

„Creditele de nevoi personale negarantate vor fi restricţionate la cinci ani de la un maximum de 10 ani în prezent. Acestea au migrat în mod natural către lei, încă de anul acesta, deci aici nu va fi o scădere mare. Va fi o scădere în ceea ce priveşte valoarea unui credit mediu, dar nu nepărat ca număr de clienţi care vor putea accesa un astfel de împrumut”, a mai spus Anca Bidian.

Potrivit proiectului BNR, pentru finanţările imobiliare în euro, solicitanţii vor avea nevoie de un avans de cel puţin 30%, de 15% în cazul creditelor imobiliare în lei şi de 40% în cazul finanţărilor în alte monede străine.

Sursa: NewsIn