BNR: Fermierii români nu pot garanta un credit agricol pentru că nu există o piaţă a terenurilor


Fermierii din România nu pot garanta un credit cu terenul agricol, în condiţiile în care România nu are în prezent o piaţă pentru tranzacţii cu terenuri agricole, iar notarii cer taxe mari, a declarat joi Eugen Rădulescu, director în cadrul BNR.

„La noi nu există o garanţie a terenului, pentru că nu există o piaţă, iar o bancă are posibilităţi foarte reduse de a vinde un teren luat în garanţie. Cel care vrea să cumpere un teren plăteşte o sumă X şi dublu sau triplu pentru cadastru, notariat etc. Practic, jumătate dintre soţiile şi rudele oamenilor politici sunt notari şi împreună stabilesc o castă, care nu lasă să se mişte nimic. Forţa notarilor este cu mult mai mare decât cei care vor binele acestei economii. Ei doresc doar extragerea unei rente cât mai mari pe seama restului economiei”, a menţionat Eugen Rădulescu, expert OECD şi director în cadrul Băncii Naţionale a României (BNR).

Acesta a menţionat că este inadmisibil ca, după 20 de ani, să nu fim în stare să încheiem o cadastrare a terenurilor în România.

Rădulescu a subliniat că în România s-au cheltuit sume importante fără niciun rezultat. „Am cheltuit resurse absolut infernale care s-au dus pe apa sâmbetei. În loc să fie o politică care să ducă la creşterea producţiei, aproape tot ce s-a făcut a fost menţinerea economiei la o stare slabă”, a mai spus Rădulescu.

Sursa: NewsIn