Bosch a semnat contractul cu Consiliul Judeţean. Compania trebuie să stea cel puţin 7 ani la Cluj


Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a aprobat, miercuri, cu unanimitate de voturi, contractul cu compania germană Bosch pentru deschiderea unei fabrici de componente auto în Parcul Industrial Tetarom III din comuna Jucu, potrivit Mediafax.

În cazul Bosch, durata de concesionare a terenului a fost majorată de la 49 la 99 de ani.

Dacă producătorul de piese auto va pleca mai repede de şapte ani de la semnarea contractului, va trebui să plătească despăgubiri.

„Bosch trebuie să stea la Cluj minimum 7 ani de zile şi să facă investiţia de 70-80 de milioane de euro în două etape. Etapa întâi trebuie finalizată până în 2013, iar cea de-a doua până în 2015.

Dacă pleacă înainte de 2019, Bosch va trebui să plătească despăgubiri 2 ani de zile sau să găsească un alt investitor. Noul investitor trebuie să respecte condiţiile agreate de Consiliul Judeţean Cluj şi Tetarom şi să prezinte garanţii“, a declarat Victor Popa, purtătorul de cuvânt al CJ Cluj, informează www.adevarul.ro

Potrivit prevederilor contractuale, Bosch va achita către SC Tetarom SA, administratorul Parcului Industrial din Jucu, o taxă de concesiune de 0,1 euro pe metru pătrat, adică 21.500 de euro pe an, aferentă suprafeţei de 21,5 hectare de care dispune compania la Jucu.

Compania germană are posibilitatea de a cumpăra terenul în cauză, dar dacă vrea să îl revândă, atunci diferenţa de valoare revine CJ Cluj.

Investiţia grupului german va însuma 77 milioane de euro. În prima etapă investitorul, care va începe producţia din acest an, va angaja aproape 300 de persoane.