Flash Feed Scroll Reader

Clasificat | Economic - Financiar

Bosch, cea mai mare investiţie privată din istoria Clujului

A- A A+
Bosch, cea mai mare investiţie privată din istoria Clujului

Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Cluj a semnat, vineri, contractul cu compania germană Bosch privind deschiderea unei fabrici de componente auto în Parcul Industrial Tetarom III. Potrivit preşedintelui CJ Cluj aceasta este cea mai mare investiţie din istoria judeţului.

De asemenea, Tişe a mai spus în conferinţa de presă că în perioada următoare va mai anunţa public şi alte investiţii importante, care vor aduce noi locuri de muncă clujenilor.

Preşedintele CJ a mai adăugat că Bosch, care a anunţat că va investi în judeţ 77 milioane euro,  va angaja la fabrica din Jucu în total 2.000 de persoane, recrutate prin firme specializate, şi va genera încasări importante la bugetul de stat.
„Se vor face angajări încă în acest an, în prima etapă, iar a doua etapă va începe anul viitor şi se va încheia în 2015.

În total vor fi 2.000 de angajaţi. Aceştia vor trebui să prevadă clauze în contractul colectiv de muncă prin care să îşi apere interesul în cazul în care vor fi concediaţi înainte de termen sau înainte de expirarea acestui contractul”, a precizat Tişe anterior.

Potrivit acestuia, prin contract Bosch va achita către SC Tetarom SA, administratorul Parcului Industrial din Jucu, o taxă de concesiune de 0,1 euro pe metru pătrat, adică 21.500 de euro pe an, aferentă suprafeţei de 21,5 hectare de care dispune compania la Jucu.

CJ Cluj va sprijini compania Bosch pentru racordarea la utilităţi şi va asigura, pe cheltuiala sa, accesul auto şi pietonal la parcela de teren, dar şi devierea canalului colector care traversează parcela concesionată de către Bosch, potrivit www.mediafax.ro

Related Posts with Thumbnails