Brandul de turism al României, prezentat la World Travel Market din Londra


Brandul naţional de turism al României este prezentat la expoziţia World Travel Market de la Londra, la standul amenajat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), eveniment ce are loc între 8-11 noiembrie, potrivit unui comunicat emis marţi de minister.

„Acţiunea se derulează la standul României, amenajat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în cadrul expoziţiei, şi face parte din seria de lansări a brandului pe pieţele ţintă de turism, cu scopul de a promova atât România ca destinaţie turistică, cât şi identitatea vizuală a turismului românesc”, se arată în comunicatul MDRT.

Standul României la cel mai mare târg de turism din lume adresat specialiştilor este amenajat în spaţiul central al expoziţiei, pe o suprafaţă de 255 mp, şi găzduieşte 29 de reprezentanţi ai industriei româneşti de turism, de la hotelieri şi agenţii, la transportatori sau asociaţii din domeniu.

„Natură intactă, autenticitate şi cultură unică, acesta este mesajul pe care grafica brandului de turism al României l-a transmis publicului englez prezent la manifestare. Participanţilor le-au fost oferite, din partea expozanţilor din standul României, produse tradiţionale româneşti, iar în cadrul unui concurs de tip tombolă, un vizitator a câştigat o excursie în Apuseni, având, astfel, ocazia să descopere la faţa locului una dintre destinaţiile turistice româneşti de referinţă”, mai informează comunicatul.

Prezenţa României la astfel de manifestări reprezintă o oportunitate de a promova imaginea turismului românesc pe plan extern şi de a informa piaţa internaţională de turism cu privire la oferta românească de turism, la destinaţiile şi produsele turistice naţionale cele mai reprezentative.

Expoziţia WTM 2010, aflată la cea de-a 31-a ediţie, se derulează în perioada 8-11 noiembrie. Ediţia de anul trecut a reunit peste 5.000 de expozanţi şi co-expozanţi din 187 de ţări şi regiuni, fiind vizitată de peste 24.000 de vizitatori şi 2.800 reprezentanţi ai presei.

Sursa: NewsIn

Foto: http://planettoday.wordpress.com