Bursele europene au închis incert şedinţa de joi


Marile pieţe de capital ale continentului au închis şedinţa bursieră de joi fără o direcţie clară, în condiţiile în care investitorii sunt încântaţi de rezultatele trimestriale ale companiilor, dar încă temători din cauza crizei, relatează marketwatch.com.

Astfel, FTSE-100, principalul indice al bursei din Londra a înregistrat o creştere de 0,93% la 5.433,73 puncte, iar indicele DAX, al pieţei din Frankfurt, a crescut cu 1,11%, până la 6.251,97 puncte, în vreme ce indicele CAC 40, al bursei din Paris, a scăzut cu 0,06%, la 3.731,54 puncte.

Încrederea investitorilor britanici a sporit după publicarea profiturilor înregistrate de companii ca BT Group, Sainsbury sau 3i Group.

„Piaţa s-a menţinut extrem de calmă. Există o uşoară volatilitate, dar nu este una semnificativă, în raport cu volumul scăzut de tranzacţii”, a declarat Frédéric Rozier, dealer în cadrul Meeschaert Gestion Privée.

Principalii indici de pe Wall Street înregistrau creşteri în jurul orei 19:00, ora României: Dow Jones creştea cu 0,19%, la 10.917,77 puncte, indicele compozit Nasdaq avansa cu 0,38%, la 2.418,19 puncte, iar indicele mai extins S&P 500 a înregistrat o creştere de 0,14%, la 1.173,29 puncte.

Indicii americani au fost afectaţi în debutul şedinţei de datele sub aşteptări despre şomajul din Statele Unite în săptămâna 8-13 mai. Rezultatele trimestriale pozitive ale marilor companii au reuşit, însă, să aducă pe verde piaţa americană în cursul zilei de joi.

Sursa: NewsIn