Camerele de comerţ ar putea deveni organisme intermediare pentru fondurile europene


Camerele de comerţ şi industrie ar putea deveni organisme intermediare pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, potrivit propunerilor avansate în cadrul întâlnirii dintre oficiali ai Executivului, premierul Victor Ponta şi  reprezentanţi ai mediului de afaceri. Aceasta măsură ar putea fi o soluţie pentru birocraţia excesivă, care cauzează neajunsuri în buna gestionare a proiectelor finanţate din fonduri europene.

Totodată, Camerele de comerţ ar putea fi implicate şi în scurtarea şi eficientizarea cazurilor de insolvenţă, după cum consideră reprezentanţii mediului de afaceri prezenţi la reuniune. Aceştia au subliniat, de asemenea, că decisivă va fi capacitatea de atrage investiţii în noi tehnologii, obiectiv care ar putea fi îndeplinit dacă ar fi urmat modelul polonez care a reuşit perfomanţe în domeniu prin accesarea fondurilor europene.

Cu privire la birocraţia din România, oamenii de afaceri au arătat că implementarea programelor de fonduri europene constituie un proces anevoios, întrucât multe etape trebuie satisfăcute. În acest sens, ministrul Mediului Rovana Plumb a precizat că se lucrează la reducerea timpului de filtrare a investiţiilor, prin care durata evaluării strategiei de mediu să scadă de la 3 luni, cât este în prezent,  până la o lună şi jumătate. Mai mult şi procedura de evaluare a impactului de mediu se va reduce ca durată, de la două luni la o lună. Totodată, ministrul a mai completat că vizează descentralizarea în ceea ce priveşte emiterea autorizaţiilor la nivelul judeţelor, astfel încât să se poată intra mai repede în posesia documentelor, simplificarea procedurilor pentru fonduri europene şi măsuri operaţionale pentru taxa de mediu.