Câştigul salarial mediu net a scăzut cu 4,8% în aprilie, până la 1.436 lei


Câştigul salarial mediu net şi-a reluat scăderea în aprilie, acesta fiind de 1.436 lei (348 euro), cu 4,8% (73 lei) mai mic decât cel din martie, când câştigurile sporiseră pe fondul primelor de Paşte, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică (INS).

Comparativ cu aprilie 2009, câştigul salarial mediu nominal net a crescut în a patra lună a acestui an cu 2%, în timp ce indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 97,8%, potrivit INS.

În martie, câştigul salarial mediu net crescuse cu 6,9% (98 lei) faţă de februarie, până la 1.509 lei (369 euro).

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.973 lei (478 euro) în aprilie, fiind cu 4,9% mai mic decât în luna precedentă. Raportat la octombrie 1990, puterea de cumpărare a câştigului salarial mediu era cu 25,3% mai mare în aprilie 2010, respectiv cu 6,8 puncte procentuale sub nivelul din luna anterioară.

„Indicele câştigului salarial real pentru luna aprilie 2010 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 94,9%”, se mai arată în comunicatul INS.

Cele mai mari salarii nete au fost plătite în aprilie în activităţile de intermedieri financiare (3.620 lei, 877 euro), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (803 lei, 195 euro).

În a patra lună din 2010 au fost înregistrate scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în majoritatea activităţilor economice, cele mai mari – 30,9% – fiind în activităţile de fabricarea produselor din tutun, urmate de cele cuprinse între 15% şi 17% din intermedierile financiare, precumşi din extracţia cărbunelui superior şi inferior.

Câştigul salarial mediu net a mai scăzut cu rate cuprinse între 10% şi 14% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, alte activităţi extractive şi învăţământ.

Scăderi mai mici, cuprinse între 8% şi 10%, au fost înregistrate în activităţi de editare, captarea, tratarea şi distribuţia apei, administraţie publică, prelucrarea lemnului (inclusiv fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice şi fabricarea echipamentelor electrice.

De asemenea, s-au înregistrat scăderi ale câştigurilor salariale cuprinse între 6% şi 8% în activităţi de poştă şi de curier, fabricarea produselor textile, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea băuturilor, precum şi în alte activităţi industriale.

În aprilie, au fost înregistrate şi creşteri ale câştigului salarial mediu net, de 8,1% în tranzacţii imobiliare, respectiv cu 6,8% în activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii. În plus, câştigul salarial mediu net a mai crescut cu 4% până la 5% în telecomunicaţii, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ; activităţi de difuzare şi transmitere de programe), transporturi pe apă, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, mai arată datele INS.

În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net în activităţile de învăţământ (-10,7%), administraţie publică (-8,6%), sănătate şi asistenţă socială (-4,0%), ca urmare a acordării în luna martie, în unele unităţi, a sumelor din alte fonduri (stimulente) şi a primelor ocazionale (al 13-lea salariu pentru anul 2009), dar şi din cauza retragerii/diminuării anumitor sporuri ori a dificultăţilor financiare.

Sursa: NewsIn