CCI Cluj premiază firmele responsabile social


Începând cu acest an, Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Cluj va introduce o nouă secţiune, PREMIUL RSI, în cadrul TOPULUI FIRMELOR MEMBRE. Prima ediţie a PREMIULUI RSI vizează două segmente: IMM-uri şi corporaţii.

Această distincţie se acordă societăţilor comerciale din judeţul Cluj care s-au evidenţiat prin activităţile întreprinse în domeniul responsabilităţii sociale, fiind o CERTIFICARE a instrumentelor adoptate pentru gestiunea responsabilă a întreprinderii.

De asemenea, întreprinderile care vor primi la festivitatea TOPULUI FIRMELOR o diplomă de recunoaştere a meritelor în sectorul responsabilităţii sociale, vor fi promovate prin intermediul catalogului aferent evenimentului şi vor beneficia de o prezentare pe site-ul Gazetei Afacerilor, publicaţie a CCI Cluj.

Pentru a putea participa la ediţia PREMIULUI RSI, societăţile comerciale trebuie să fie membre ale CCI Cluj.

Pentru detalii suplimentare privind acţiunea, cât şi pentru furnizarea formularelor cu referire la intenţia de participare, societăţile comerciale, care au desfăşurat activităţi sociale responsabile, se pot se pot adresa următoarelor date de contact:

Beatrix Cociuba

E-mail: bea@ccicj.ro

Telefon: 0364 730 982