CEC Bank: Legea insolvenţei nu protejează creditorul garantat, garanţiile sunt fructificate după ani


Vicepreşedintele CEC Bank, Mirela Iovu, a declarat miercuri că legislaţia din domeniul insolvenţei nu protejează creditorul garantat, astfel că „garanţiile pot fi fructificate după ani de zile, timp în care se deteriorează sau se fură”.

„Legea nu protejează creditorul garantat. Odată ce o firmă a intrat în procedura insolvenţei, mă trezesc eu, creditor supergarantat. Stăm ani de zile până se fructifică acele garanţii care nu înseamnă nimic, se deteriorează, se fură”, a menţionat Iovu.

Aceasta a adăugat că din 50.000 de firme din România aflate în prezent în procedură de insolvenţă, numai la 234 de firme a fost posibilă reorganizarea activităţii. Iovu a menţionat că puţine planuri de reorganizare au avut succes.

La nivelul sistemului bancar, creditele catalogate pe pierdere reprezentau 15,85% din total la finalul lunii septembrie, cele îndoielnice 4,39%, iar cele substandard 10,41%. Creditele standard reprezentau la finalul lunii septembrie 47,59%.

Sursa: NewsIn

Foto: http://www.verticalonline.ro