CITR: Au demarat negocierile directe pentru valorificarea City Mall, evaluat la 21 milioane euro


Mai mulţi investitori şi-au arătat interesul pentru achiziţia City Mall, evaluat la circa 21 milioane euro, fiind demarate negocieri directe pentru valorificarea centrului comercial, a anunţat, joi, lichidatorul judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR).

„Cu certitudine aceasta va fi ultima fază de valorificare a City Mall, care se va finaliza cu succes, în acest moment negocierile intrând pe linie dreaptă cu mai mulţi investitori interesaţi”, a declarat senior partner CITR, Andreea Anghelof.

Astfel, au fost demarate negocierile directe pentru valorificarea City Mall, la noul preţ de evaluare, de circa 21 milioane euro. Noua valoare de evaluare a reieşit după analiza condiţiilor actuale de piaţă şi rezultatul licitaţiilor deja derulate.

Din comisia de negociere vor face parte şi băncile finanţatoare, prin urmare investitorii interesaţi vor putea negocia direct atât cu lichidatorul cât şi cu băncile creditoare condiţiile de valorificare, inclusiv obţinerea unei finanţări în vederea achiziţiei centrului comercial.

Data limită până la care se vor putea depune oferte în vederea participării la negocieri va fi 16 septembrie.

City Mall are un grad de ocupare de 83% din spaţiul comercial şi contracte cu aproximativ 74 de chiriaşi.

„Complexul comercial are un trafic care se menţine la nivelul anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, pentru spaţiile din interiorul mall-ului. Mai mult, de la data deschiderii procedurii, împreună cu echipa de management a Coldwell Banker, am reuşit menţinerea atractivităţii centrului comercial, fiind încheiate noi contracte de închiriere a spaţiilor din cadrul mall-ului”, a spus managing partner CITR, Radu Lotrean.

Chiria medie percepută pentru spaţii este de circa 15 euro/mp. Comparând cu celelalte centre comerciale de dimensiuni mici care deservesc vecinătăţile apropiate, aceasta se înscrie în chiriile medii care se realizează în prezent, potrivit CITR.

Sursa: NewsIn