Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) informează că, începând de vineri, pe întreg teritoriul României intră în vigoare Sistemul Informatic de Emitere a Rovinietei.
Tot de la 1 octombrie se introduce şi tariful de utilizare a reţelei de Drumuri Naţionale pentru 90 de zile, aplicat la toate categoriile de vehicule. Tarifele rovinietei rămân neschimbate, iar rovinietele achiziţionate deja îşi menţin valabilitatea până la data expirării.
„Orice conducător auto care tranzitează reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România poate merge la orice subunitate CNADNR (DRDP-uri, SDN-uri, Agenţii de Control şi Încasare), la benzinăriile MOL, Rompetrol, Petrom sau OMV sau la oficiile Poştei Române, UNTRR dar şi la firmele de distribuţie Scalla, Speedy, Medina şi Pasaj, de unde trebuie să-şi cumpere o rovinietă, în funcţie de categoria de maşină pe care o deţine. Procedura este simplă. Conducătorul auto îi comunică operatorului, pe proprie răspundere, numărul maşinii pentru care vrea să cumpere rovinieta, tipul vehiculului şi perioada de valabilitate a rovinietei”, se arată în comunicat.
Astfel, operatorul introduce în calculator numărul autovehiculului, iar sistemul generează automat toate datele de identificare, precum şi categoria vehiculului, dar şi numele proprietarului. După achitarea tarifului, cumpărătorul primeşte un bon de casă sau factură, dacă solicită, în locul vechiului autocolant (care se lipea pe parbriz). Plata este înregistrată automat în baza de date centrală (CESTRIN – Centrul de Studii Tehnice, Rutiere şi Informatică) şi este păstrată pe toată perioada de valabilitate pentru care a fost achitat tariful de utilizare.
Controlul rovinietei se face fie automat, prin intermediul punctelor fixe, unde sunt instalate sisteme de camere video, fie în trafic, de către echipe de controlori.
„Camerele video înregistrează numărul de înmatriculare al vehiculelor care tranzitează drumurile naţionale, care apoi sunt verificate în baza centrală de date (CESTRIN), iar în cazul în care numărul nu este găsit, se interoghează baza de date a DRPCIV (Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor) pentru identificarea contravenientului. Toate aceste operaţiuni au loc online, în doar câteva secunde. Odată identificat posesorul autoturismului filmat circulând fără rovinietă, i se întocmeşte proces verbal şi i se trimite amenda, prin poştă, la domiciliu”, se mai spune în comunicatul CNADNR.
Controlul în trafic este efectuat de către echipaje formate din politişti, lucrători ai ARR (Autoritatea Rutieră Română) şi CNADNR, cu ajutorul unor terminale mobile (PAD). Verificarea se face tot online. Controlorul introduce în terminal numărul maşinii şi află, rapid, dacă deţinătorul autoturismului a plătit sau nu rovinieta. În cazul constatării unei contravenţii i se întocmeşte proces-verbal şi i se reţine certificatul de înmatriculare.
Amenzile se încadrează între 250 şi 4.500 de lei, în funcţie de categoria de autovehicul, iar despăgubirile aplicate de administratorul drumului, pe lângă amenzile contravenţionale percepute în cazul lipsei rovinietei, se încadrează între 28 euro şi 1.210 euro.
Sursa: NewsIn
Foto: http://www.adevarul.ro